VIDEO. TOPUL faptelor bune: ce facem dacă găsim un portofel

09 Mar 2016 | scris de Mara Răducanu
VIDEO. TOPUL faptelor bune: ce facem dacă găsim un portofel

 

martie 2016. ORADEA. Caz concret. Doi tineri casatoriti din Oradea au gasit pe strada un portofel plin cu bani si s-au prezentat imediat la sediul Politiei Bihor pentru a-l preda.Un gest de omenie din partea Alexandrei Meşter, 23 de ani, şi a soţului ei, Alexandru, 25 de ani, un cuplu de tineri căsătoriţi din Oradea care, duminică, s-au prezentat la sediul Poliţiei Bihor cu un portofel pe care îl găsiseră căzut pe strada Louis Pasteur, potrivit ebihoreanul.ro.

În portofel se aflau 3.600 euro, 8.600 lei (circa 5.500 euro în total), carduri şi acte de identitate, iar în aceeaşi seară poliţiştii au şi căutat-o pe proprietară, o femeie dintr-o comună bihoreană, pentru a-i preda valorile. „Cei doi soţi orădeni, care consideră gestul ca fiind unul de normalitate, au declarat că şi-ar dori ca şi alţi oameni, puşi într-o situaţie similară, să procedeze asemenea lor, certificând astfel că tinereţea şi maturitatea nu sunt legate atât de ani, cât de sufletul omului, educaţie şi bun simţ", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.
Gestul celor doi tineri nu este singular. La sfârşitul lunii ianuarie, Crystian Florian Indrieş, un student orădean de 19 ani, a predat la Poliţie un portmoneu cu 3300 euro şi aproximativ 700 lei, pe care îl găsise într-un centru comercial. 

 

14 ianuarie 2016. ALBA. Un alt cetăţean onest din judeţul Alba a dat dovadă de spirit civic şi a predat poliţiei un portmoneu cu bani şi acte, găsit pe stradă. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba i-a adresat, în mod public, felicitări. Potrivit IPJ Alba, “pe 14 ianuarie a.c., la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba s-a prezentat domnul Ţuţuian Cornel, din comuna Ighiu şi a predat ofiţerului de serviciu un portmoneu în care era suma de 500 de lei precum şi acte de identitate, documente personale şi carduri, pe care l-a găsit pe o stradă din localitatea Şard. Poliţiştii au reușit să identifice persoana care a pierdut portmoneul, o femeie în vârstă de 32 de ani, din Alba Iulia, căreia i l-au restituit. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba transmite, pe această cale, sincere aprecieri şi felicitări domnului Ţuţuian Cornel, care a dat dovadă de un spirit civic desăvârşit“.

 

3 iulie 2015. CONSTANŢA. Omul potrivit la momentul potrivit. Este zicala care i se potriveşte de minune unui jandarm, din Constanţa, care a găsit pentru a doua oară un portofel cu bani şi l-a returnat păgubitului.Plutonier major Gabriel Cufioti, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, se afla, ieri, în timpul orelor de program, la Palatul de Justiţie Constanţa, în momentul în care a observat pe o bancă un portofel.

„Împreună cu o martoră, am luat portofelul şi am găsit în interior un buletin, un carnet de conducere şi suma de 396 de lei. M-am uitat la fotografia din buletin şi apoi am observat că persoana respectivă se află într-o sală de judecată. Am anunţat-o că i-am găsit portofelul şi în prezenta unui martor i l-am înmânat. Am întocmit un proces verbal în dublu exemplar”, a declarat plutonier major Gabriel Cufioti.

Femeia i-a mulţumit jandarmului şi întregii instituţii pentru gest. Acelaşi subofiţer a returnat pro-prietarului, în luna martie, o borsetă pierdută, în care se găseau un portofel, suma de 840 de euro, precum şi documente de identitate.

 

4 decembrie 2014.CRAIOVA.  Ionuţ Antoniu Gherlan, elev la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova, a găsit un portofel cu 770 de lei și l-a predat poliției.Tânărul de 18 ani este  din orașul Dăbuleni, județul Dolj, elev la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova.  Tânărul a povestit atunci că a găsit portmoneul  pe bulevardul Nicolae Titulescu din Craiova, și că nu s-a gândit nici o clipă să păstreze banii. A mers direct la sediul Poliţiei Craiova, unde a predat portofelul în care se găseau 770 de lei şi actele de identitate ale unui cetăţean american.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Craiova, a fost identificat M. Hayden, de 21 de ani, cetăţean american, cu domiciliul stabil în Utah, SUA, aflat temporar în România pentru a desfăşura activităţi religioase. „Polițiștii au reușit să-l identifice și să-i restituie acestuia suma de bani și documentele respective“, a declarat Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Dolj.

Ionuț Gherlan își dorește ca gestul său să îi motiveze pe oameni. „Vreau ca spiritul civic de care am dat dovadă să îi motiveze și pe alți oameni spre calea corectă pe care se îndreaptă societatea noastră“, a declarat elevul, care dorește să devină medic. Cetățeanul american i-a mulțumit tânărului și l-a invitat la o cină. IPJ Dolj i-a înmânat tânărului o diplomă de excelență pentru spiritul civic de care a dat dovadă.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră