Tăierea unor copaci din Capitală încinge spiritele. Ce spune Primăria

10 Iul 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Tăierea unor copaci din Capitală încinge spiritele. Ce spune Primăria

"Primarul General al Capitalei, Gabriela Fireanu a <ordonat> nici in scris, nici verbal taierea vreunui copac din Bucuresti. Actiunea de depistare si inlaturare a copacilor batrani sau bolnavi in procente cuprinse intre 80-100% este realizata de catre Administratiile Domeniului Public din cele 6 sectoare ale Capitalei, precum si de administratorii spatiilor verzi din Bucuresti de stat sau privati", precizează Primăria, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, Directia Generala de Mediu din PMB a avizat, din punct de vedere tehnic, aceasta actiune, in urma numeroaselor sesizari si plangeri venite din partea asociatiilor de locatari sau proprietari ori a cetatenilor, deoarece acesti arbori au devenit un pericol pentru populatie : numai in ultima perioada, 7 copii au ajuns la spital pentru ca au fost loviti de crengiledesprinse din copaci iar un arbore a cazut, in timpul unei vijelii, peste o masina.

"Toate ONG-urile de mediu sunt invitate la sediul PMB pentru a studia avizele de mediu si a li se raspunde oricaror intrebari legate de acest subiect. Precizam ca in luna septembrie vor fi plantati alti arbori in locul celor care acum s-au taiat, pentru ca devenisera un pericol pentru oameni. Cei care au acuzat ca se taie copaci tineri si sanatosi sunt invitati la Primaria Generala pentru a vedea documentele care atesta ca lucrurile nu stau asa. In special in zona Kiseleff, sunt arbori care nu s-au acomodat la clima si poluarea zonei, din aceasta cauza acestia s-au degradat, devenind un pericol pentru cetateni", mai precizează Primăria Capitalei.

Într-o postare pe Facebook, Clotilde Armand, consilier USB la primăria Sectorului 1, i-a cerut primarului general să oprească tăierea copacilor şi să prezinte un plan de conservare a spaţiului verde din Capitală.

"USB cere doamnei primar Gabriela Vrânceanu Firea să oprească imediat aceste defrişări şi să prezinte cetăţenilor o informare completă asupra numărului total de copaci tăiaţi şi motivul pentru care aceştia au fost tăiaţi de la rădăcină.

Reamintim faptul că lucrările de toaletare a arborilor pentru îndepărtarea ramurilor bătrâne sau bolnave nu trebuie să depăşească 30% din coroana copacului, altfel existând riscul uscării arborelui.

De asemenea, cerem doamnei primar să prezinte în cel mai scurt timp în Consiliul General al Capitalei un plan de conservare a spaţiului verde a oraşului şi de extindere a acestuia", scrie Clotilde Armand pe Facebook.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră