Stefan Hell, laureatul Premiului Nobel pentru Chimie în 2014, decorat de Regele Mihai

03 Sep 2015
Stefan Hell, laureatul Premiului Nobel pentru Chimie în 2014, decorat de Regele Mihai
Laureatul Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, Stefan Hell, va fi decorat, în numele Regelui Mihai I, cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor. Decorația regală va fi înmânată de Principesa Moștenitoare Margareta, în cadrul unei ceremonii desfăşurate mâine seară, în Sala Regilor, la Palatul Elisabeta.

Ceremonia de decorare va fi urmată de un dineu în onoarea savantului, în numele Majestății Sale Regelui, de către Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu. La eveniment vor fi prezenti președintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, reprezentanți ai Academiei Române, precum și personalități ale comunității științifice internaționale. 

Cercetătorul Stefan W. Hell, unul dintre cei trei laureaţi ai premiului Nobel pentru chimie pe 2014, s-a născut în România, la Arad, şi este membru de onoare al Academiei Române din anul 2012. Microscopul 4Pi reprezintă prima mare realizarea a lui Stefan Hell, dat fiind că acesta a condus la obţinerea unei rezoluţii de ordinul a 100 nm, care corespunde unui spot focal sferic de câteva ori mai mic decât cel obţinut în microscopia confocală.

Hell a fost premiat cu Nobel pentru introducerea, în anul 2000, a conceptului de "golire prin emisie stimulată" (STED/ stimulated emission depletion) în microscopie.

"Eu cred că a fost un foarte mare inventator el şi echipele care l-au acompaniat au fost mai degrabă în aplicarea principiului. Principiul pe care l-a utilizat este foarte simplu. În loc să ai un microscop cu o singură sursă de lumină, respectiv în cazul nostru să înlocuieşti lumina albă cu laser, el ilumina proba cu un alt fascicul laser care producea o tranziţie între două nivele atomice. Emisia care era produsă de această excitare cu un alt laser făcea ca dimensiunea spotului cu care se observa proba să devină de o mie de ori mai mică decât aceea a laserului cu care se făcea observarea, încât dintr-un spot foarte mare cu care se ilumina proba, cel care excita prelua ceva care era de o mie de ori mai mic. O idee extrem de simplă în sine, care este folosită şi în emisia laser. Chiar aşa se şi numeşte. Este un microscop bazat pe golire prin emisie stimulată. Emisia stimulată este baza funcţionării laserului şi de aici i-a venit, probabil, această idee", descria anul trecut Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, invenţia lui Stefan Hell.

Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră