SRI a publicat protocolul încheiat în 2009 cu Parchetul General (facsimil desecretizat)

30 Mar 2018 | scris de Marina Constantinoiu
SRI a publicat protocolul încheiat în 2009 cu Parchetul General (facsimil desecretizat)

Serviciul Român de Informații (SRI) a publicat, vineri, protocolul de colaborare încheiat de SRI cu Parchetul General în anul 2009. Anunțul a venit, joi seara, din partea purtătorului de cuvânt al instituției, Ovidiu Marincea.

Potrivit documentului, cooperarea se face „în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniu prevenirii și combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism, infracțiunile ce au corespondent în amenințarea la adresa securității naționale și a altor infracțiuni grave.

În situațiile în care anumite informații, documente sau materiale clasificate au o utilitate probatorie determinantă pentru soluționarea unor cauze, fiind necesară introducerea lor în dosarele penale, Pachetul va solicita în scris și în mod argumentat declasificarea acestora, urmând ca la nivelul conducerii Serviciului să se adopte decizii în sprijinul acestor solicitari, în condiții care să prevină și să înlăture orice riscuri care privesc protecția metodelor și mijloacelor de activități de informații ori alte interese legitime privind realizarea securității naționale.

Serviciul va transmite Parchetului de îndată datele și informațiile obținute cu privire la inițierea și organizarea unor acțiuni de intimidare sau amenințare, vizând integralitatea fizică a magistraților și a familiilor lor”, se precizează la categoria Reguli Speciale.

Despre interceptări aflăm că:

Se poate solicita Serviciului, prin unitatea specializată, respectiv prin direcțiile județene de informații, efectuarea unor verificări tehnice cu privire la identitatea titularului postului telefonic propus a fi interceptat, starea de funcționare a postului, precum și la existența condițiilor tehnice necesare ducerii la îndeplinire a prevederilor autorizației. La solicitare, Serviciul va efectua verificări în evidențele specifice a unor date apărute în procesul de realizare a interceptărilor, efectuate în baza actelor de autorizare.

Serviciul va asigura înregistrarea comunicărilor sau convorbirilor rezultate din interceptare pe suporți de date înseriați, puși la dispoziție de procuror, precum și trimiterea acestora Parchetului sau parchetelor teritoriale. În vederea sprijinirii activităților specifice desfășurare de Parchet sau parchetele teritoriale, Serviciul va asigura transcrierea comunicărilor sau convorbirilor considerate relevante în cauză.
Ulterior, la solicitarea scrisă a procurorului, Serviciul poate asigura redarea altor convorbiri, selectate din traficul înregistrat. Solicitarea trebuie să conțină numărul actului de autorizare, criteriul de interceptare (număr post telefonic, serie IMEI a terminalului mobil, adresă IP, frecvență radio), data și ora efectuării convorbirii sau comunicării. În vederea desfășurării acestor activități, Parchetul sau parchetele teritoriale vor transmite Serviciului suporții de date conținând înregistrările menționate.

Înregistrările rezultate din punerea în executare a autorizațiilor sau ordonanțelor cu titlu provizoriu (...) sunt neclasificate. Parchetul sau parchetele teritoriale pot solicita, în scris, Serviciului stabilirea istoricului poziției geografice și caracteristicile tehnice (IMSI, IMEI) ale terminalului mobil, în condițiile legii”.

Sprijin tehnic de la SRI pentru DNA:

În condițiile legii, Serviciul acordă sprijin tenic pentru asigurarea îndeplinirii sarcinilor ce revin DNA, structura centrală. Sprijinul tehnic constă în transmiterea semnalulu, managementul și întreținerea echipamentelor de transmitere a semnalului, de la centrele de interceptare ale Serviciului spre spațiile destinate Direcției. Receptarea semnalului și transcrierea conținutului comunicațiilor interceptate se efectuează de sătre direcție. Rețelele LAN aferente spațiilor destinate beneficiarului vor fi implementate de către Serviciu, cu suportarea cheltuielilor de către Direcție.

Documentul poate fi descărcat de AICI.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră