Sindicaliștii CRF, trei zile de grevă japoneză începând de mâine

21 Sep 2015
Sindicaliștii CRF, trei zile de grevă japoneză începând de mâine
Sindicaliștii din domeniul feroviar se vor afla în perioada 22-24 septembrie a.c., respectiv marți, miercuri și joi, în grevă de tip japonez, o decizie referitoare la declanșarea unei greve generale pe 1 octombrie a.c. urmând să fie luată în cursul zilei de miercuri.

'Marți, miercuri și joi, membrii noștri de sindicat se vor afla în grevă generală de tip japonez, purtând o banderolă albă la mână în semn de protest față de nesoluționarea revendicărilor pe care le au. O decizie referitoare la declanșarea grevei generale pe 1 octombrie o vom lua în cursul zilei de miercuri, după întâlnirea pe care i-am solicitat-o ministrului Transporturilor, Iulian Matache. Oamenii sunt foarte nemulțumiți de condițiile muncă și de aceea autoritățile trebuie să identifice rapid soluții pentru soluționarea problemelor sindicale', a spus Iulian Măntescu, după întâlnirea pe care a avut-o, luni, cu reprezentanții ministerului.

Feroviarii doresc semnarea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) până cel târziu pe 30 septembrie 2015, dar și o creștere salarială de cel puțin 10%. Sindicaliștii solicită, totodată, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanță începând cu 1 ianuarie 2016 și o politică de personal care să asigure funcționarea în bune condiții a acestui domeniu 'legat direct și explicit de siguranța națională'.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră