Sentință ridicolă pentru minorul ucigaș din Bistrița. Iese în cinci ani pe bună purtare

25 Oct 2015
Sentință ridicolă pentru minorul ucigaș din Bistrița. Iese în cinci ani pe bună purtare
Judecătorii bistrițeni au decis ca adolescentul de 14 ani, care în luna mai a anului trecut, a înjunghiat mortal un alt băiat de aceeași vârstă să petreacă următorii 10 ani într-un centru de detenție. Despăgubirile primite de familia victimei sunt de-a dreptul ridicole, ajungând la doar 2500 de lei, scrie presa locală. Dacă se va purta bine, adolescentul ucigaș ar putea scăpa cu doar jumătate din pedeapsă, având șanse să se întoarcă la familie în anul 2020.

Minorul de 14 ani i-a luat viața unui băiat de aceeași vârstă, după ce victima ar fi asmuțit câinele asupra lui. Fără să ezite, Ladislau, un adolescent de 14 ani a scos cuțitul și l-a înjunghiat pe băiat, care și-a pierdut viața înainte să ajungă medicii la el. După ce a comis odioasa faptă, adolescentul s-a făcut nevăzut, fiind prins în aceeași zi de către polițiști.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a hotărât ca adolescentul să petreacă următorii 10 ani într-un centru de detenție. Hotărârea nu este însă definitivă. Nemulțumit de pedeapsa primită, adolescentul face contestații peste contestații, dosarul ajungând la Curtea de Apel Cluj, care până acum a menținut hotărârea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Ridicole sunt și despăgubirile primite de către familia victimei. Cei cinci membri ai familiei care s-au constituit părți civile în proces ar trebui să primească câte 2500 de lei, cu titlu de daune morale.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră