UPDATE. Şeful SPP, generalul Pahonţu, acuzat de împuşcarea unui om la vânătoare

04 Aug 2016 | scris de Mara Răducanu
UPDATE. Şeful SPP, generalul Pahonţu, acuzat de împuşcarea unui om la vânătoare

Parchetul General a anunţat joi că dosarul se află pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Conform unui comunicat, printr-o ordonanță din data de 15 iulie 2016, procurorii militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Petre Soare (colonel în cadrul Serviciului de Protecție și Pază) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală fără drept.

Procurorii susțin că, la data de 4 ianuarie 2012, în jurul orelor 16,40, în timp ce se afla pe raza comunei Drăgănești din județul Prahova la o partidă de vânătoare organizată, utilizând fără drept arma victimei, Petre Soare a împușcat-o pe aceasta.

"În cauză a fost administrat un probatoriu complex, efectuându-se până în prezent constatări tehnico-științifice, fizico-chimice, expertize medico-legale, o expertiză balistică judiciară, precum și una interdisciplinară balistică și medico-legală", declară procurorii.

Precizările Parchetului General  vin după ce un ofiţer SPP a afirmat, la Antena 3, cum Lucian Pahonțu a participat la o partidă de vânătoare, în urma căreia un om a murit împușcat în cap. Acesta a mai susţinut că ancheta l-a ocolit până acum pe Pahonțu, deși este principalul suspect. Serviciul de Protecţie şi Pază a emis însă un comunicat în care a precizat că şeful SPP a fost audiat în acest caz de procurori, el având calitatea de martor îm dosar. 

Angajatul SPP care a dat în vileag incidentul  dă de înțeles că i s-a cerut să servească procurorilor o variantă care îl protejează pe Pahonțu și ascunde adevărul. Fiindu-i șef, angajatul SPP trăiește de patru ani cu presiunea acestei situații și a ajuns să se teamă pentru viața sa. A decis să spună adevărul și a trimis informări până la cel mai înalt nivel din stat, cerând ca evidențele acestui caz să fie analizate în mod corect.

Incidentul cu pricina a avut loc în ianuarie 2012, în pădurea Turbatu din Drăgănești, județul Prahova. La vânătoare au participat oameni de afaceri, vânători dar și doi oameni din SPP. Lucian Pahonțu și un subordonat al său.

Lucian-Silvan Pahonţu, șeful SPP a fost decorat în 2013 de președintele Băsescu 

Lucian-Silvan Pahonţu, șeful SPP a fost decorat în 2013 de președinte cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor.  Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale de atunci, decorarea a fost făcută la iniţiativa preşedintelui, "în semn de înaltă apreciere a contribuţiei deosebite în coordonarea şi realizarea cu profesionalism şi consecvenţă a misiunilor specifice care revin Serviciului de Protecţie şi Pază".  Generalul Pahonţu este şeful SPP din 2005, iar la 7 mai se sărbătorește "Ziua SPP".

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră