Ordonanţa contestată a fost abrogată. A şasea zi de proteste (LIVE)

05 Feb 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Ordonanţa contestată a fost abrogată. A şasea zi de proteste (LIVE) Galerie foto (2)

Membrii Executivului au aprobat proiectul ordonanţei de urgenţă prin care este abrogată OUG 13/2017 prin care au fost modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, anunţă News.ro

A fost aprobat şi memorandumul prin care sunt declasificate stenogramele şedinţelor de Guvern prin care au fost modificate codurile în anul 2016 şi 2017.

Prin aprobarea unui memorandum vor putea fi date publicităţii stenogramele şedinţei din 18 mai 2016 când guvernul Cioloş a modificat cele două coduri şi a şedinţei în care guvernul Grindeanu a făcut acelaşi lucru pe 31 ianuarie.

În ceea ce-l priveşte pe ministrul Justiţiei Florin Iordache, surse guvernamentale au declarat că premierul Sorin Grindeanu i-a solicitat să-şi  facă o evaluare a activităţii şi a ministerului pe care îl conduce de la preluarea mandatului.

Surse guvernamentale declarau pentru News.ro, anterior şedinţei, că Guvernul ia în calcul anularea OUG. De asemenea, după şedinţa specială a Cabinetului se aştepta şi un anunţ legat de plecarea ministrului Justiţiei Florin Iordache din Executiv, mai ales că, în urmă cu o zi, premierul Sorin Grindeanu a spus că acesta trebuie să îşi asume consecinţele pentru faptul că argumentele Guvernului pentru OUG 13/2017 nu au fost bine comunicate.

ACEASTA ESTE IMAGINEA CARE FACE DEJA ÎNCONJURUL LUMII. Copyright: Dan Mihai Bălănescu

UPDATE 21:00

Manifestanții adunați duminică seară în fața sediului Guvernului din Piața Victoriei au aprins la unison, la ora 21,00, ecranele telefoanelor mobile și lanterne.

După câteva minute, ei au început să intoneze Imnul Național. Conform unor surse oficiale, sunt peste 120.000 de persoane în Piața Victoriei. Oamenii fac un zgomot infernal, folosind tobe, vuvuzele, fluiere, flutură drapelul României și al UE, agită pancarte cu mesaje antiguvernamentale și anti-PSD. 

 

UPDATE ORA 20.15
Peste 70.000 de oameni protestau duminică seara, în jurul orei 20,00, în Piața Victoriei, împotriva Guvernului, potrivit unor surse oficiale.

De asemenea, grupuri mari de oameni sunt și pe bulevardele care converg spre Piața Victoriei, pe Lascăr Catargiu dinspre Piața Romană, pe Calea Victoriei sau Iancu de Hunedoara, și este de așteptat ca numărul de manifestanți să mai crească.

Manifestanții cer demisia Executivului, dar și alegeri anticipate.

Alte zeci de mii de persoane protestează în mai multe oraşe ale ţării.

UPDATE 19:50

Un Guvern "poate fi dat jos" prin moțiune de cenzură, a afirmat duminică premierul Sorin Grindeanu, precizând că nu își va da demisia.

Întrebat dacă va demisiona pentru a fi "pe placul străzii", Sorin Grindeanu a răspuns că trebuie să se revină la "jocul democratic", potrivit căruia un Guvern poate fi demis prin moțiune de cenzură.

"Noi, (...) săptămâna viitoare avem două încercări în Parlament. Pe de o parte bugetul, în care spuneam că am prins pe fiecare minister în parte, pe fiecare instituție în parte finanțări pentru măsurile prevăzute în Programul nostru de guvernare, astfel încât ceea ce am promis la oameni să se și regăsească în bugetul de stat, și avem moțiune de cenzură. Ăsta este jocul democratic și cred că trebuie să revenim cât se poate de urgent la aceste noțiuni. (...) Modalitatea prin care un Guvern poate fi dat jos este prin moțiune de cenzură, pentru că cealaltă, cea prin care mi-aș da eu demisia, nu se poate, fiindcă nu mi-o dau", a declarat premierul Grindeanu, la Antena 3.

UPDATE 19:00

Un proiect de lege de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală va fi rezultatul unei ample consultări publice, pe care o va organiza Ministerul Justiției, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Guvernului, remis duminică AGERPRES.

UPDATE 18:00

Administraţia Prezidenţială crede că prin decizia de abrogare a ordonanţei se face un pas important pentru corectarea situaţiei create, în timp ce partidele de opoziţie aşteaptă clarificări şi asigurări publice din partea PSD că va renunţa la alte măsuri abuzive.

UPDATE 16:15

Ordonanța de urgență pentru abrogarea OUG privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală a fost publicată duminică în Monitorul Oficial.

UPDATE 16:00

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a afirmat duminică, la Parlament, că ministrul Justiției, Florin Iordache, nu și-a dat demisia în cadrul ședinței de guvern.

UPDATE ORA 15.26

Peste 600 de persoane protestează duminică în Piața Victoriei împotriva OUG privind Codurile penale, marea majoritate a manifestanților cerând și demisia Guvernului, potrivit agerpres.ro.

Protestatarii poartă pancarte pe care scrie "Atâtea relații de distrus, dar voi ați ales să distrugeți România", "Te-as arunca în închisoare, cu toată puterea din mine, că doar Dragnea fost de tine", "PSD+ALDE = hoție, minciună, manipulare", "Demisia de onoare, alegeri cu oameni iubitori de țară","Ce fac eu cu alocație de 82 de lei? Ce faceți voi cu 45.000 de euro?".

Jandarmeria asigură ordinea publică la protest.

Peste 200 de studenţi de la universităţile din Cluj-Napoca au ajuns în Bucureşti, aceştia fiind întâmpinaţi la Gara de Nord de colegii de la Bucureşti care le-au adus apă şi alimente, anunţă Mediafax.. Tinerii au mers în Piaţa Victoriei, prima oprire fiind sediul DNA.

UPDATE 15:00

Circa 1.500 de persoane protestează în faţa Palatului Cotroceni, la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză că ar fi instigat agitaţia din ţară din ultimele zile.

 

Partidul Social Democrat nu organizează duminică niciun miting sau manifestație publică, a precizat duminică președintele partidului, Liviu Dragnea, într-o postare în pagina sa de Facebook.

El s-a delimitat și de mesajele în acest sens apărute pe rețelele de socializare, subliniind că "nu sunt din partea PSD".

"Partidul Social Democrat nu organizează astăzi niciun miting sau manifestație publică. Mesajele de mobilizare apărute pe rețelele de socializare nu sunt din partea PSD", a precizat Dragnea pe pagina sa de Facebook.

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră