30 de liceeni din Basarabia vin la Școala de vară de la Arcuș

03 Iul 2015
30 de liceeni din Basarabia vin la Școala de vară de la Arcuș
Institutul Cultural Român, la inițiativa Direcției Românii din Afara Granițelor și Limba Română, organizează în perioada 6-15 iulie 2015, în județul Covasna, Școala de vară „Cultură și identitate românească” de la Arcuș, pentru tineri liceeni din Basarabia istorică.

Deschiderea primei ediții a Școlii de vară va avea loc luni, 6 iulie 2015, începând cu ora 15:00, în prezența ministrului delegat pentru relatiile cu românii de peste hotare, dl Angel Tîlvăr, directorului general adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, dl Nicolae Brînzea, rectorului Universității Babeș-Bolyai, acad. prof. univ. Ioan-Aurel Pop și a directorului Direcției Românii din Afara Granițelor și Limba Română, prof.univ. Radu Baltasiu.

Proiectul reprezintă o inițiativă ambițioasă de a aduce laolaltă reprezentanți ai generației tinere din Basarabia istorică într-un cadru instituțional de tradiție precum este Centrul de Cultură Arcuș, aflat în subordinea Ministerului Culturii. Participanții provin din R. Moldova (20 de liceeni) și din Ucraina (10 liceeni) și sunt propuși de asociațiile partenere: Asociaţia „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa și Platforma Civică Acțiunea 2012.

Şcoala de vară „Cultură şi Identitate Românească” de la Arcuș are în vedere pregătirea culturală și dezvoltarea personală a tinerilor etnici români aflați dincolo de Prut și în ținutul istoric al Basarabiei (regiunea Ismail-Odesa), prin prezentarea unor modele româneşti și europene, prin susţinerea unor prelegeri de istorie, etnologie, folclor, sociologie, management cultural, precum şi prin desfăşurarea unor activităţi artistice (ateliere de dans, muzică și film). În cadrul școlii, va avea loc și concertul „Ritmuri românești perene“, susținut de interpretele Doina Lavric-Parghel și Lorena Oltean.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră