Schimbarea numelui județului Olt, o reparație istorică

04 Sep 2017
Schimbarea numelui județului Olt, o reparație istorică

Consiliul Județean Olt va organiza pe 15 octombrie un referendum pentru atribuirea numelui Olt-Romanați județului, conform unei hotărâri adoptată astăzi.

La referendumul din 15 octombrie, cetățenii județului Olt sunt chemați să se pronunțe prin "Da" sau "Nu" la întrebarea: "Sunteți de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanați județului Olt?". Pentru organizarea referendumului, CJ Olt alocă 500.000 de lei.

Proiectul de hotărâre privind organizarea referendumului a fost adoptat joi, 24 august 2016, de majoritatea consilierilor județeni.

”Acum un an, când am sărbătorit un anumit număr de ani de când este atestat judeţul Romanaţi, a reapărut această idee. Eram în sala Teatrului Naţional şi s-a vorbit de o măsură reparatorie prin adăugarea numelui de Romanaţi la Olt. De atunci am spus că sunt de acord cu această idee atât timp cât ea va căpăta o conotaţie serioasă pe care s-o putem transforma într-un referendum. Iată că astăzi, după mai multe întâlniri la care am fost invitat şi o serie de adrese, este prima întâlnire serioasă, într-un grup mai mare. Cred că alături de noi, oamenii din Romanaţi, reprezentanţii publici ai instituţiilor şi reprezentanţii oamenilor din judeţul Olt, la următoare întâlnire a acestui grup de iniţiativă e nevoie să adere şi mai mulţi oameni din cultură şi reprezentanţi din partea cealaltă a Oltului, din vechiul judeţ Olt. Este foarte important să plecăm cu ideea că nu se schimbă nimic, e vorba despre o reparaţie istorică şi despre adăugarea la numele actual a cuvântului Romanaţi. Nimeni nu trebuie să încerce să transforme aceste demers în altceva decât ceea ce trebuie să fie”, a declarat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.

”Ce s-a întâmplat cu Romanaţiul a fost pur şi simplu un asasinat administrativ-teritorial”

Judeţul Romanaţi a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Oltenia. Reşedinţa judeţului era oraşul Caracal. Judeţul se afla în partea sud-vestică a României Mari, în sud-estul regiunii Oltenia. Judeţul se învecina la vest cu judeţul Dolj, la nord cu judeţul Vâlcea, la est cu judeţele Olt şi Teleorman, iar la sud cu Bulgaria. Cuprindea partea de sud-est a actualului judeţ Dolj, partea central-sudică a actualului judeţ Olt şi o mică parte din sud-vestul judeţului Teleorman de astăzi (comuna Islaz). Judeţul a fost desfiinţat odată cu reforma administrativă din 6 septembrie 1950.

Profesorul de istorie Dumitru Botar a explicat că dispariţia de pe harta României a judeţului Romanaţi a reprezentat mai mult decât o nedreptate.

”De câte ori mă trezesc în faţa unei mari nedreptăţi, reacţionez şi eu la fel de dur, dar ce s-a întâmplat cu Romanaţiul n-a mai fost o nedreptate, a fost pur şi simplu un asasinat administrativ-teritorial. Pur şi simplu, el a fost eliminat de pe harta administrativă a ţării, dar nu şi din istorie, nu şi din cultură, nu şi din inimile noastre. Judeţul a fost dintotdeauna unitatea administrativă de bază a Ţărilor Române. A existat o scurtă perioadă când Carol al II-lea a renunţat la judeţe şi a înfiinţat ţinuturile. Apoi, a venit anul 1950 pe care nu-l condamnăm pentru că atunci au dispărut toate judeţele. România a avut o nouă hartă administrativ teritorială, după modelul sovietic cu regiuni şi raioane. Ne-am bucurat apoi în 1968 când «Fhurer-ul de la Scorniceşti» (Nicolae Ceauşescu – n.red.) a luat o hotărâre de a se reveni la vechea împărţire teritorială, pe judeţe. Însă, bucuria noastră a fost de scurtă durată pentru că Legea de organizare administrativ teritorială a exclus 21 de judeţe, între care şi Roman, Câmpulung Muscel, Râmnicu Sărat, Sighişoara, Lugoj sau Romanaţi. Ne-am trezit că judeţul Romanaţi nu a mai fost. De atunci a început durerea noastră”, a afirmat Botar.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră