Şase ani de închisoare pentru Elena Udrea, cinci ani pentru Rudel Obreja, în dosarul "Gala Bute"

05 Iun 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Şase ani de închisoare pentru Elena Udrea, cinci ani pentru Rudel Obreja, în dosarul "Gala Bute"

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea - aflată în Costa Rica - a fost condamnată marţi de instanţa supremă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul "Gala Bute", iar Rudel Obreja a primt cinci ani de închisoare. Decizia este definitivă, informează News.ro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut astfel sentinţa din prima instanţă, atât pentru Elena Udrea, cât şi pentru Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Magistraţii au menţinut sentinţele pronunţate de instanţa de fond şi în cazul celorlalţi inculpaţi.

Elena Udrea declara recent la România TV că ”ar fi absurd” să fie condamnată definitiv în dosarul ”Gala Bute” existând în acest moment un document care îi arată nevinovăţia. ”De ce m-aş duce şase ani la puşcărie doar pentru că vor Coldea şi Kovesi?”, a spus Udrea, care a anunţat că îşi va prezenta cazul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Udrea susţine că va reveni în România dacă dosarul va fi repus pe rol la o instanţă ”corectă”, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, va căuta mijloace ca ”acea sentinţă să fie desfiinţată la un moment dat”, reaminteşte News.ro.

Unul dintre avocaţii Elenei Udrea a declarat la Digi24 că sentinţa în cazul clientei sale este nedreaptă şi nelegală şi este inexplicabil că instanţa nu a ţinut cont de probele administrate. El a mai spus că vor fi utilizate toate căile de atac pentru a obţine, mai întâi, suspendarea deciziei instanţei.

El a mai afirmat că apărarea îşi va întemeia strategia pe documentul prezentat de Traian Băsescu în Senat şi aflat acum la Comisia SRI, precizând că avocaţii cer desecretizarea documentului, iar în baza acestuia va fi solicitată revizuirea sentinţei.

Imediat după anunţarea verdictului, jurnalistul Cătălin Tolontan, redactor-şef al Gazetei Sporturilor, care a documentat dosarul "Gala Bute", a scris în pagina sa de Facebook următoarele detalii:

"Sentința din "Gala Bute" crește la 10 milioane de euro suma recuperată de bugetul de stat ca urmare a investigațiilor gsp despre corupție!

Elena Udrea - 6 ani de închisoare, Rudel Obreja - 5 ani. Gala Bute este a patra investigație GSP care se încheie cu bani recuperați și consecințe juridice.

• Verdictul definitiv de azi face lumină în afacerea pentru care DNA, inculpații și avocații s-au înfruntat vreme de trei ani în fața judecătorilor.
• Patru dintre cei acuzați și-au recunoscut vinovăția, ceilalți patru s-au luptat pentru nevinovăția lor.
• Mizele au fost sumele de la buget despre care procurorii anticorupție au susținut că s-au întors drept mită.
• Pornind de la meciul de box profesionist Bute - Mendy din 9 iulie 2011, DNA a ajuns la incriminarea mecanismului de 10% șpagă din bani publici.
• Conform sentinței de azi, care validează decizia primilor judecători, banii erau folosiți de PD-L, partidul ministrului Elena Udrea, de ea și de apropiații săi.
• La final, sportul ne oferă o lecție în Gala Bute.
• Dincolo de faimă și de avere, toți suntem egali în fața legii!
Iar cine comite o infracțiune trebuie să răspundă pentru ea
".

Elena Udrea a anunţat în 17 februarie că se află în Costa Rica, iar în aprilie ea anunţa că are statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie şi că una dintre obligaţiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica. 

Celelalte pedepse în dosar sunt: Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, trei ani de închisoare cu executare; Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere; Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare, şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, precizează agerpres.ro

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră