Șapte ”cuvinte” ale Părintelui Patriarh Daniel despre pelerinaj ca act misionar şi social

26 Oct 2017 | scris de Magda Marincovici
Șapte ”cuvinte” ale Părintelui Patriarh Daniel despre pelerinaj ca act misionar şi social

Anul acesta, alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, aflate în Catedrala Patriarhală, "ne bucurăm, anul acesta, și de prezența unui fragment din moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, pe care Preafericitul Părinte Kiril, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, îl aduce în București cu prilejul participării la celebrarea Sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou", a anunțat Patriarhul Daniel. 

"Ne închinăm anul acesta și unui fragment din Lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adus de la biserica Sfântul Vasile — Victoria din București'', a mai precizat Patriarhul Daniel. 

În cuvântul de învățătură adresat în aceste zile de pelerinaj, patriarhul Daniel a formulat șapte ”cuvinte” legate de înțelesul profund al acestui ”act liturgic misionar și social”.

• Pelerinajul nu este un simplu itinerariu, ci este un act liturgic misionar şi social. Este un act misionar pentru că împărtăşim lumii bucuria credinţei în Hristos Cel Răstignit şi Înviat. Este şi un act social, duhovnicesc, pentru că adună în comuniune şi oferă speranţă oamenilor într-o lume din ce în ce mai lipsită de pace şi bucurie.

• Pelerinajul este manifestarea dragostei creștine, a comuniunii și comunității eclesiale. Împreună, clerici, monahi și monahii, și credincioși mireni din oraș și împrejurimi, merg prin cetatea zilelor noastre, întocmai ca primii creștini din secolele III-IV în cetățile creștine, și mărturisesc, în public, credința lor în Hristos și în biruința Lui asupra păcatului și a morții.

• Pelerinajul constituie o comuniune în procesiune, o adunare în mișcare, simbol al Bisericii în misiune, care, prin rugăciune și cântare, cheamă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra întregului oraș.

• Pelerinajul la moaştele sfinților este un prilej înălțător de sporire a comuniunii şi bucuriei creștine, în duhul dragostei frățești şi al creșterii duhovnicești în evlavie şi sfințenie.

• Pentru a putea purta crucea multor suferințe și încercări din vremea noastră și a simți ajutorul lui Hristos Cel Răstignit și Înviat este necesar să ne întărim în credință, să sporim rugăciunea și să săvârșim faptele bune. În acest sens, pelerinajul nostru la moaștele sfinților poate fi un moment de înnoire și de îmbogățire sufletească pentru toți.

• Pelerinajul este un eveniment spiritual pentru toți care participă la el cu credință, evlavie și dragoste de Dumnezeu și de Biserică. Într-un loc de pelerinaj găsim nu numai ceea ce oferă locul, adică sfânta biserică, sfintele moaște și sfintele slujbe, ci și ceea ce aduc cu ei pelerinii fiecare în parte și toți laolaltă, și anume evlavia lor, râvna lor, răbdarea lor, cumințenia lor, felul lor de a fi și de a se întâlni cu Dumnezeu și cu oameni diferiți, unii care nu s-au cunoscut între ei niciodată până acum.

• Pentru fiecare creștin, pelerinajul la moaștele sfinților constituie un prinos de cinstire adus lucrării harului lui Dumnezeu în oameni şi o mare binecuvântare pentru a spori în viaţa duhovnicească.

Sfânta Liturghie

Vineri, 27 octombrie 2017, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, între orele 6.00-8.00, în Catedrala Patriarhală, se va săvârși Sfânta Liturghie, pentru împărtășirea pelerinilor.

Începând cu ora 9.00, la Altarul de vară, lângă Catedrala patriarhală, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al Întregii Albanii, Preafericitul Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, împreună cu ierarhii străini delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi ierarhii români prezenți la hram, preoţi şi diaconi, comunică Patriarhia Română. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră