Rușii au pierdut controlul asupra unei navete spațiale. Vehiculul orbitează necontrolat în jurul Terrei! (VIDEO)

29 Apr 2015
Rușii au pierdut controlul asupra unei navete spațiale. Vehiculul orbitează necontrolat în jurul Terrei! (VIDEO)
 Agenţia spaţială rusă Roscosmos încearcă să preia controlul asupra navetei spațiale Progress 59, vehicul ce pare să fi suferit o gravă defecţiune gravă la scurt timp lansarea pe orbită cu ajutorul unei rachete Soyuz, scrie space.com.
 
Imaginile transmise de la bordul navetei cargo arată cum aceasta se rotește amețitor, Pământul şi Soarele apărând şi ieşind rapid din cadru.
 
Rob Navias, purtătorul de cuvânt al NASA, a declarat că astronauții ruși au abandonat planul de a andoca naveta la Stația Spațială Internațională (ISS).  
 
"Aproape imediat după separarea navei spațiale de rachetă,  o serie de probleme de telemetrie au fost detectate la Progress 59. Nu s-a primit nicio confirmare a deschiderii antenei de navigaţie şi nicio confirmare a presurizării sistemului de propulsie al vehiculului spaţial", a precizat Rob Navias, purtătorului de cuvânt al NASA.
 
Rușii au încercat recâştigarea controlului asupra vehiculului Progress 59, în timp ce acesta a efectuat patru orbite terestre, dar fără succes. 
 
"Echipajul de la bordul Stației Spațiale Internaționale a continuat mai departe cu lucrările de întreținere, precum și cu activitățile biomedicale experimentale", a mai spus purtătorul de cuvânt al NASA. 
 
Vehiculele spaţiale ruseşti Progress sunt capsule robotizate de unică folosinţă, folosite pentru alimentarea ISS. Aceste vehicule au fost folosite în mod curent pentru transportul de materiale spre avanpostul orbital încă din anul 2000, când primele echipaje umane au ajuns la bordul ISS.
 
După îndeplinirea misiunii, ele reintră în atmosferă și ard deasupra Pacificului. 
 
În august 2011, o rachetă Soyuz care transporta o naveta cargo similară s-a prăbușit în regiunea Altai la puțin timp după lansare. (V.M.)

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră