România vrea să ia parte la noul Drum al Mătăsii. Ce presupune acest proiect

27 Sep 2015
România vrea să ia parte la noul Drum al Mătăsii. Ce presupune acest proiect
Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit sâmbătă la New York, cu omologul său chinez,  Xi Jinping, în cadrul discuţiilor şeful statului român exprimând interesul ţării noastre pentru proiectul noului Drum al Mătăsii. Întâlnirea celor doi demnitari a avut loc în marja participării la reuniunea Global Leaders' Meeting on Gender Equality and Women's Empowerment.

Cei doi demnitari au salutat evoluția și substanța relațiilor româno-chineze, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul mai larg al raporturilor Uniunea Europeană-China și pe plan internațional, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Conform sursei citate, în plan bilateral, discuțiile au vizat, în mod deosebit, aprofundarea cooperării economice și investiționale între România și Republica Populară Chineză. Principalele sectoare vizate pentru derularea unor proiecte de anvergură sunt energia, infrastructura și turismul. Cu ocazia întrevederii, a fost exprimat interesul României pentru proiectul Noului Drum al Mătăsii.

Reconstrucţia Drumului Mătăsii este realizată de China prin investiţii masive şi refacere economică în zona vestică a continentului asiatic, prin crearea a cinci mari legături cu Asia Centrală şi Europa: un pod transcontinental eurasiatic – o oglindă a transsiberianului – un coridor de cale ferată ce vrea să lege Shanghai – centrul finaciar asiatic de Londra – centrul financiar al Europei – via Beijing, un coridor de conducte prin Kazahstan până la Marea Caspică şi Golful Persic, drumuri modernizate prin Uzbekistan şi o prelungire a autostrăzii Karakoram până la portul Gwadar din Marea Arabiei, scrie geopolitics.ro. Un alt port în care China investeşte masiv este Pirus din Grecia, care îi facilitează accesul la zona Uniunii Europene, al doilea mare partener comercial al său. 

Ţările arabe, bogate în petrol, nu sunt singurele regiuni în care China investeşte masiv şi care formează Noul Drum al Mătăsii. Continundu-şi ruta până în inima Africii şi chiar America Latină, China creează parteneriate cu statele africane şi latine, în care investeşte în special în reţele de căi ferate şi energie.



Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră