Revine iarna în toată ţara! Temperaturile vor scădea brusc de sâmbătă

15 Mar 2018
Revine iarna în toată ţara! Temperaturile vor scădea brusc de sâmbătă

Mihai Hustiu, meteorolog de serviciu la Administraţiai Naţională de Meteorologie (ANM), anunţă că începând de sâmbătă după-amiază vremea se va răci accentuat în toată ţara, temperaturile scăzute urmând să se menţină până la sfârşitul lunii.

"De sâmbătă după-amiază, sâmbătă seara, vremea se răceşte, la început în partea de nord a Moldovei. Acolo, temperaturile nu mai trec sâmbătă la amiază de 4-5 grade. Pe acolo va pătrunde masa de aer deosebit de rece ce va cuprinde mare parte din continent. Tot în partea de nord a Moldovei precipitaţiile asteptate se vor transforma, din seara zilei de sâmbătă, în lapoviţă şi chiar ninsoare. Foarte posibil se va depune şi strat important de zăpadă, în vreme ce în vest şi nord-vest până duminică aşteptăm ploi însemnate cantitativ. Local, vor fi cantităţi de peste 25-30 de litri/mp. Asta pentru că regiunile intra-carpatice sunt cumva adăpostite în primă faza de aerul acesta deosebit de rece", a explicat Hustiu pentru Agerpres, conform hotnews.ro.

Specialistul ANM a spus, totodată, că masa de aer rece va cuprinde treptat şi celelalte zone ale ţării, începând de duminică, inclusiv Bucureştiul. "Aici, dacă sâmbătă vor fi în jur de 19 grade, duminică nu vor fi mai mult de 6 grade. Posibil ca şi în Capitală, de duminică după-amiază, să fie intensificări ale vântului, iar ploaia aşteptată să se transforme în lapoviţă şi ninsoare. Este devreme să ne pronunţăm asupra depunerii de strat de zăpadă. În partea de sud a ţării, la început vor fi mai ales ploi, însă de duminică seara probabil că precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare", a spus Mihai Hustiu.

Dacă vineri, în Moldova, se vor înregistra 13-14 grade, sâmbătă la amiază nu vor fi mai mult de 2-3 grade, deci, mai mult de zece grade diferenţă de la o zi la alta.

"Trecem de la o vreme deosebit de caldă la o vreme neobişnuit de rece. În mod normal, în această perioadă ar trebui să avem temperaturi între 7 şi 14 grade. La nivelul săptămânii viitoare, însă, vom avea valori termice cuprinse între -6 şi 6 grade, cu cele mai coborâte temperaturi în nordul Moldovei. Pe timpul nopţii este posibil ca temperaturile să coboare chiar spre limita gerului, până la -10 grade în special în partea de nord-est a ţării", a spus meteorologul ANM.

Vestea proastă este că vremea capricioasă se va menţine pe tot parcursul săptămânii viitoare, în jur de 25-26 martie.

"Această vreme neobişnuit de rece pentru această perioadă se va menţine aproape toată săptămâna viitoare. Aşa cum şi Organizaţia Meteorologică Mondială a menţionat, va fi un val de frig ce va persista pâăa undeva spre 25-26 martie, aceeaşi evolutie fiind aşteptată şi în Romania. Vom avea, deci, săptămâna viitoare, temperaturi şi cu 10 grade mai coborate faţă de normalul acestei perioade. Temporar, vom mai aştepta precipitaţii în mare parte din ţară, atât sub formă de lapoviţă, cât şi de ninsoare. În plus, odată cu pătrunderea de aer rece vântul se va intensifica în mare parte din ţară, mai ales în zonele de munte, dar şi in regiunile estice şi sud-estice ale ţării, şi care vor depăăi la rafala 60-70 km/h, amplificând şi mai mult senzaţia de frig. Aşteptăm precipitaţii în special pe partea de sud a ţării pentru că dinspre bazinul Mării Mediterane vor veni cicloni atmosferici care vor afecta şi ţara noastră, cu precădere partea de sud, unde temporar vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, dar şi lapoviţă şi ninsoare. Ar fi mai degrabă o vreme de iarnă decât una de sfârşit de martie", a subliniat Hustiu.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră