Restricţii în trafic în Bucureşti pentru Crosul veteranilor. Pe ce traseu se va desfăşura evenimentul sportiv

08 Mai 2016 | scris de Mara Răducanu
Restricţii în trafic în Bucureşti pentru Crosul veteranilor. Pe ce traseu se va desfăşura evenimentul sportiv

Traficul rutier va fi restricționat astăzi, între orele 10,30 - 14,00, în mai multe zone din centrul Capitalei pentru Crosul veteranilor. Conform unui comunicat al Brigăzii Rutiere, evenimentul sportiv se va desfășura pe traseul: Parc Herăstrău — șos. Kiseleff (restricție locală Parc Herăstrău) — șos. Kiseleff (pe axa centrală) — Arcul de Triumf — șos. Kiseleff (traficul se închide total) — Piața Victoriei (fără afectare trafic rutier) — bd. Aviatorilor (trotuar) — bd. Constantin Prezan (închidere totală) — șos. Kiseleff (locală) — Parc Herăstrău.

Brigada Rutieră le solicită conducătorilor de autovehicule să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate; să își păstreze calmul și să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate; să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de pietoni și să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranța lor, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Totodată, șoferii sunt rugați să evite deplasarea în zona de desfășurare a evenimentului și să respecte semnalele polițiștilor rutieri aflați în trafic pentru devierea acestuia.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră