Radu Mazăre, fostul primar al oraşului Constanţa, a fost ridicat de autorităţile din Madagascar şi e ţinut în custodie

08 Mai 2019
Radu Mazăre, fostul primar al oraşului Constanţa, a fost ridicat de autorităţile din Madagascar şi e ţinut în custodie

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost ridicat de autorităţile din Madagascar şi este ţinut în custodie, această măsură fiind luată ca urmare a mandatului de căutare emis de autorităţile române prin Interpol, au declarat miercuri, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Sursele citate au precizat că fostul edil ar fi fost ridicat în urmă cu aproximativ două ore şi este ţinut în custodie.

Miercuri, Poliţia Română a transmis că autorităţile din Madagascar au comunicat, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, faptul că un cetăţean român, urmărit internaţional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat pentru o perioadă de şase zile.

"Poliţia Română a fost în permanentă legătură cu autorităţile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării şi arestării persoanei urmărite internaţional. Persoana arestată de autorităţile din Madagascar a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti, în anul 2017, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată şi constituire de grup infracţional organizat", se precizează în comunicat.

Autorităţile din România au emis pe numele lui Radu Mazăre un mandat de căutare internaţională.

Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.

Radu Mazăre are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional este cea din dosarul retrocedărilor, rămasă definitivă în februarie la instanţa supremă.

Fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv, în 8 februarie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la nouă ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

În acelaşi dosar, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare.

Condamnările sunt cu mult mai mari faţă de cele date de instanţa de fond (Curtea de Apel Bucureşti) în iulie 2017, când Radu Mazăre primise 4 ani de închisoare cu suspendare, iar Cristian Borcea fusese achitat.

Cea mai recentă condamnare, nedefinitivă, este cea de nouă ani şi zece luni primită de Radu Mazăre în dosarul Polaris.

Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre a fost condamnat, în 3 mai, la 9 ani şi 10 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul în care a fost acuzat că a oferit discreţionar un contract firmei de salubritate Polaris Holding.

Astfel, edilul a fost condamnat la câte 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru două fapte de luare de mită şi la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru o altă faptă de luare de mită. El a mai fost condamnat la 5 ani de detenţie pentru abuz în serviciu şi la un an de închisoare pentru conflict de interese în formă continuată.

În final, judecătorii au sporit pedeapsa cea mai grea, cea de cinci ani şi jumătate, cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite prin decizie, respectiv 4 ani şi 4 luni de închisoare, iar pedeapsa finală a fostului edil este de 9 ani şi 10 luni de închisoare.

Judecătorii ICCJ constată că prin încheierea din 10 ianuarie 2018 s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de Mazăre cu măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă şi au stabilit menţinerea acesteia.

Alături de Radu Mazăre a fost condamnat şi omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky. Acesta a primit trei pedepse pentru trei fapte de complicitate la luare de mită, iar după contopirea şi sporirea acestora cu 2 ani şi 4 luni de închisoare acesta va avea de executat 7 ani şi 10 luni de detenţie.

În luna mai 2018 Tribunalul Constanţa l-a condamnat, la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare pe fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru înstrăinarea la preţuri subevaluate, a unor terenuri din Mamaia.

Instanţa a decis atunci contopirea pedepselor pentru mai multe capete de acuzare - trei ani şi jumătate pentru vinderea la un preţ subevaluat a unuia dintre terenuri, patru ani şi jumătate de închisoare pentru că a vândut tot la preţ subevaluat un alt teren şi doi ani şi jumătate de închisoare, deoarece nu a suspendat din funcţie mai mulţi angajaţi ai primăriei care fuseseră trimişi în judecată - rezultând o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare cu executare.

De asemenea, instanţa a dispus achitarea lui Radu Mazăre pentru o a patra infracţiune de abuz în serviciu.

Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa. 

În urmă cu un an, Mazăre afirma într-un comunicat că se felicită că a plecat, reaminteşte News.ro.

“În fapt, spun ce am mai spus, vina mea este una singură: am fost un lider neaservit şi incontrolabil pentru Servicii, ca atare o ţintă permanentă a Poliţiei Politice din România!  În atare situaţie concluzia mea personală este una singură: mă felicit că am plecat dintr-o ţară în care justiţia poate şi achita şi condamna o persoana în acelaşi timp, pentru exact aceeaşi acuzaţie, cu acelaşi obiect, dar în două dosare diferite! Asta-i ţară? Asta-i justiţie? Asta-i dreptate?”, transmitea Radu Mazăre în 16 mai 2018, după ce Tribunalul Constanţa îl condamnase la şase ani şi jumătate de închisoare pentru că a vândut la un preţ subevaluat două terenuri din Mamaia.

În 8 februarie 2019, poliţiştii constănţeni anunţau au început procedurile pentru emiterea mandatului european de arestare şi a celui de urmărire internaţională pe numele fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, ca urmare a condamnării la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedării unor terenuri din Mamaia.

UPDATE

Curtea de Apel Bucureşti analizează, la solicitarea Poliţiei Române, dacă sunt întrunite condiţiile extrădării din Madagascar a fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit sursei menţionate, după verificare, instanţa va informa Ministerul Justiţiei, care ar urma să trimită către Madagascar cererea de extrădare, urmând ca, ulterior, autorităţile din acest stat să se pronunţe cu privire la solicitare.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră