România în săptămâna protestelor. Bugetarii îşi strigă nemulţumirile în stradă

30 Mai 2016 | scris de Mara Răducanu
România în săptămâna protestelor. Bugetarii îşi strigă nemulţumirile în stradă

Profesorii spun că propunerea Guvernului de a le majora salariile abia din 2017 este inadmisibilă şi că vor boicota desfăşurarea examenelor naţionale. În zilele următoare va avea loc o nouă rundă de negocieri între sindicaliştii din învăţământ şi reprezentanţii Ministerului Muncii, după ce sâmbătă cele două părţi au discutat o creştere, în medie, cu 5%, de la 1 ianuarie 2017.

Şi angajaţii din transporturi, agricultură sau cei din sectorul energetic sunt hotărâţi să iasă în stradă. Potrivit calendarului protestelor, astăzi va avea loc un protest al Biroului Naţional Sindical care priveşte legislaţia muncii si inechităţile salariale, potrivit Antena3. 

Mâine ies în stradă agricultorii, nemulţumiţi de întârzierea lansării unor finanţări europene şi a platii subvenţiilor. Joi, în faţa Palatului Victoria vor ajunge sindicaliştii din industria constructoare de maşini şi transporturi. La sfârşitul săptămânii, cei din sectorul energetic vor picheta şi ei sediul Guvernului şi Preşedenţia.

 

Calendarul protestelor organizate de Blocul național sindical (BNS)

 

Luni, 30 mai - protest având ca obiect legislaţia muncii


Marţi, 31 mai - protestul sindicatelor din Agricultură


Miercuri, 1 iunie - protestul sindicatelor din Educaţie


Joi, 2 iunie - protestul sindicatelor din industria constructoare de maşini şi transporturi


Vineri, 3 iunie - protestul sindicatele din sectorul energetic

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră