Protest la Bucureşti faţă de afirmaţiile ambasadorului SUA la Chişinău. 2000 de cărţi vor fi trimise Ambasadei

30 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Protest la Bucureşti faţă de afirmaţiile ambasadorului SUA la Chişinău. 2000 de cărţi vor fi trimise Ambasadei


Protestul a avut loc în zona celebrei fântâni din Piaţa Universităţii şi a fost organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012. Concomitent, la Chişinău a avut loc o manifestaţie stradală, de la ora 10:00. Locuitori ai Chişinăului au protestat în faţa Ambasadei SUA în Republica Moldova, cerând retragerea de urgenţă a ambasadorului Pettit din funcţia de reprezentant al diplomaţei americane la Chişinău.

Aproximativ 2.000 de volume strânse de la bucureșteni au fost depuse marți în zona fântânii din Piața Universității pentru a fi trimise către Ambasada SUA din Chișinău.
“Așteptăm să ne ajute Ambasada SUA la București ca să le trimitem ambasadorului James Pettit la Chișinău, pentru că altfel sunt probleme la trecerea graniței peste Prut, pe care ambasadorul dorește să o întărească prin declarațiile sale. Facem un apel să se confirme faptul că sunt afirmațiile lui și nu reprezintă poziția Departamentului de Stat și nu sunt caracteristice poporului american. (...) Volumele sunt cărți de istorie, dar s-au adus și alte tipuri de cărți. Lucrul este bun pentru că se va înțelege că aparținem unui popor cu cultură milenară, care are dreptul să își decidă soarta", a declarat pentru AGERPRES George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, organizatorul acțiunii de protest din centrul Bucureștiului.

„Rea voință, lipsă de pregătire sau derapaj diplomatic în numele unor interese strict personale – oricare dintre aceste aspecte care l-ar fi determinat pe ambasadorul Pettit să sfideze populația Republicii Moldova, majoritar românească, să o trateze incorect din perspectivă identitară și geopolitică, sunt condamnabile. România și Republica Moldova sunt două părți ale aceluiași popor, care pot decide să se unească pe căi democratice, conform dreptului internațional, pe baza voinței populare liber exprimate.

Dacă domnul ambasador a uitat sau nu mai știe istoria spațiului în care își exercită mandatul, îi readucem noi în atenție elementele esențiale ale acestei istorii”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, într-un comunicat remis site-ului miscareaderezistenta.ro.

Ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, a respins, într-un interviu acordat postului public de televiziune, ideea unei eventuale uniri a Republicii Moldova cu România.

„Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni. Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică, cu oameni care vorbesc limbi diferite și, desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova”, a declarat James Pettit.

CITIŢI AICI DECLARAŢIA AMBASADORULUI AMERICAN LA CHIŞINĂU

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră