Zilele de detenţie în condiţii mizere vor fi scăzute din pedeapsă

03 Noi 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Zilele de detenţie în condiţii mizere vor fi scăzute din pedeapsă

Conform proiectului de lege, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată, se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare.

Astfel, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată. Acordarea compensării se face din oficiu, nefiind condiționată de formularea unei cereri de către persoana deținută.

Această compensare se realizează în procedura liberării condiționate, toate condițiile pentru acordarea acesteia urmând a fi examinate de comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului și de către instanță.

Proiectul propus de Ministerul Justiţiei modifică şi completează Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră