Primele nume de miniştri din viitorul Guvern Dăncilă

18 Ian 2018 | scris de Gabriela Antoniu
Primele nume de miniştri din viitorul Guvern Dăncilă

Majoritatea miniştrilor din fostul Cabinet Tudose îşi vor păstra portofoliile, dar primele informaţii neoficiale, înaintea CExN al PSD de luni, arată că sunt şi demnitari care nu se vor mai regăsi în viitorul Guvern Dăncilă. Schimbările preconizate vizează Educaţia, Sănătatea, Turismul, dar şi Transporturile sau Fondurile Europene.

Un prim semnal privind înlocuirea unor miniştri a venit miercuri, când, la şedinţa de Guvern condusă de premierul interimar, Mihai Fifor, miniştrii care l-au susţinut pe Mihai Tudose nu au fost prezenţi. Este vorba despre vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, precum şi cel al Fondurilor Europene, Marius Nica. Ca atare, este posibil ca aceştia să nu se mai regăsească în viitorul Guvern. Un nume vehiculat deja pentru portofoliul de la Transporturi este Răzvan Cuc, care a mai deţinut această funcţie pentru câteva luni în Guvernul Tudose.

De asemenea, este posibil, conform unor surse politice, ca Liviu Pop de la Educaţie să fie înlocuit cu Ecaterina Andronescu, iar Florin Bodog de la Sănătate cu Rodica Nassar, în prezent secretar de stat în minister. Sunt incertitudini şi în ceea ce priveşte menţinerea lui, Gabriel Petrea ca ministrul pentru Dialog Social, dar şi a lui Mircea Dobre la Turism.

În rest, ceilalţi miniştri ar urma să-şi păstreze funcţiile, inclusiv Tudorel Toader la Justiţie, Petre Daea la Agricultură sau proaspătul ministrul al Pădurilor,Ioan Deneş, care nu a apucat să depună jurământul din cauza demisiei lui Tudose.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră