PRIMARUL AMOREZ în atenţia CSM. Gheorghe Nichita, între patul „scârţâitor“ al iubitei blonde şi SERVICIILE SECRETE

24 Aug 2015
PRIMARUL AMOREZ  în atenţia CSM. Gheorghe Nichita, între patul „scârţâitor“ al iubitei blonde şi SERVICIILE SECRETE
Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a solicitat duminică CSM să sesizeze Inspecția Judiciară pentru a verifica dacă afirmațiile președintelui PSD Iași, Gheorghe Nichita, au afectat independența justiției, informează un comunicat remis Agerpres.  UNJR arată că solicitarea vine în contextul în care mai multe site-uri de știri au publicat vineri o afirmație a lui Gheorghe Nichita, făcută în cadrul unei ședințe PSD, despre protecția acordată de serviciile secrete în fața legii. "Aceste afirmații sunt de o gravitate excepțională, transmițând opiniei publice ideea că dosarele în care sunt anchetate fapte de corupție pot fi 'rezolvate' cu sprijinul serviciilor secrete", se precizează în sesizarea făcută de către UNJR.

Uniunea Judecătorilor consideră că "este imperativ ca astfel de declarații să facă obiectul cercetărilor efective ale Inspecției Judiciare. "Impactul acestora asupra opiniei publice este unul cu deosebire puternic, în contextul în care survine într-un spațiu public în care ideea implicării serviciilor secrete în actul de justiție dincolo de limitele legii a transpărut, cel puțin la nivel de aparență, din chiar declarații ale reprezentanților acestor structuri", punctează UNJR. Judecătorii arată că este vorba de afirmații extreme de concrete privitoare la implicarea serviciilor secrete în actul de justiție.

"Solicitarea vine în contextul în care mai multe site-uri de ştiri au publicat pe data de 22 august 2015 următoarea afirmaţie a domnului Gheorghe Nichita, făcută în cadrul unei şedinte PSD: «Eu mi-am rezolvat problemele cu justiţia, înţelegeţi voi (frecându-şi două degete - n.r.). Această ţară este condusă de generalul Florian Coldea (…). Eu am fost susţinut pe linia serviciilor cât a fost George Maior şeful SRI şi nu mi s-a întâmplat nimic. Dar să ştiţi că nici de acum nu mi se poate întâmpla nimic", se arată într-un comunicat de presă al UNJR.  Gheorghe Nichita s-a autosuspendat din funcția de primar al Iașiului în urmă cu trei luni, după ce procurorii DNA au început să îl cerceteze penal. Acum, acesta susţine că ar vrea să revină în politică. 

Denunţat de iubita blondă 

Şefa unui serviciu din Primăria Iaşi, Adina Samson, în vârstă de 33 de ani, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relaţie de câţiva ani, l-ar fi denunţat pe acesta la DNA, după ce el i-ar fi pus pe poliţiştii locali să o urmărească, susţin jurse judiciare.  Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie-aprilie 2015, Gheorghe Nichita, abuzând de funcţia deţinută, în mod repetat, i-a determinat pe Hliboceanu şi Avîrvarei, dar şi pe alţi angajaţi ai primăriei să efectueze, personal sau prin intermediari, verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să folosească informaţiile astfel obţinute şi să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite. În aceeaşi perioadă, Nichita, cu intenţie, i-a determinat pe ceilalţi doi inculpaţi să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajaţi ai Poliţiei Locale, a unor activităţi de supraveghere a unei persoane, cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale instituţiei din care făceau parte şi pentru a obţine un folos nepatrimonial necuvenit.

În cursul lunii martie 2015, spun anchetatorii, Ştefan Avîrvarei a dat ajutor unei persoane necunoscute din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, pentru ca aceasta, la instigarea primarului, să facă transferuri bancare în valoare de 2.000 lei în contul lui unui angajat al unei instituţii publice, aflată în subordinea edilului. Suma de bani reprezenta cheltuielile făcute de angajatul respectiv, în timpul activităţilor de supraveghere.  Nichita Gheorghe era ţinut la curent cu activităţile de supraveghere, în timp real, continuau şi atunci când acesta era plecat din localitate, potrivit DNA.


Primarul amorez pusese Poliţia Locală să-i spioneze iubita 

În cursul lunii aprilie 2015, pentru a avea un control permanent asupra activităţilor zilnice ale persoanei supravegheate, Avîrvarei, determinat de Nichita, a achiziţionat un program informatic conceput în scopul de a asigura accesul fără drept la un sistem informatic şi a deţinut această aplicaţie pe care a pus-o ulterior la dispoziţia acestuia din urmă, în acelaşi scop. Această aplicaţie de tip “spy”, a fost instalată din dispoziţia lui Nichita pe un telefon mobil ce a fost făcut cadou ulterior persoanei supravegheate.

În cursul aceleiaşi luni, primarul municipiului Iaşi l-a determinat pe Avîrvarei să acceseze fără drept sistemul informatic aparţinând persoanei supravegheate, în scopul de a obţine date informatice referitoare la locaţia GPS, fotografii, videoclipuri, e-mail-uri, mesaje tip SMS, transmisii de date realizate prin aplicaţii Skype, WhatsApp.  Primarul din Iaşi s-a folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajaţi ai Poliţiei Locale şi ai altor instituţii din primărie, pentru a îşi urmări iubita şi a ameninţa un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor. Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind şi lider al organizaţiei judeţene a partidului, dar şi vicepreşedinte la nivel naţional.




 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră