Ce se va întâmpla cu POLIŢELE RCA din 2016

19 Sep 2015
Ce se va întâmpla cu POLIŢELE RCA din 2016
Veşti nu tocmai bune pentru conducătorii auto! Poliţele RCA se vor scumpi de anul viitor cu până la 15%, avertizează asigurătorii. Motivele invocate sunt falimentul companiei Astra, dar şi implementarea unor noi standarde europene privind majorarea capitalului firmelor de asigurări. Creşterea tarifelor va fi aplicată în etape, la trei sau şase luni, spun reprezentanţii companiilor de asigurări, potrivit Digi 24. Noile norme europene nu vor aduce, însă, doar scumpiri, ci şi o reducere a fraudelor din sistemul poliţelor RCA, mai spun asigurătorii.

Reguli mai stricte pentru companiile de asigurări 


 La aceste scumpiri se adăugă şi cele determinate de intrarea în vigoare a directivei europene care aduce reguli mult mai stricte pentru companiile de asigurări. Practic, acestea vor fi obligate să îşi majoreze capitalul, iar acest lucru se va vedea şi în preţul poliţelor. „Având în vedere necesarul de capital cu care societăţile de asigurări vor trebui să contribuie pentru a putea susţine această piaţă care se află - ştim cu toţii - pe pierdere, cu siguranţă majorarea de capital se va regăsi în preţ”, a spus şi Cerasela Nergheş, broker de asigurări. Compania Asta asigurări avea 1,8 milioane de clienţi şi 2,5 milioane de poliţe RCA. De anul viitor, toţi clienţii îşi vor putea reînnoi poliţele la alte companii de asigurări.

Ce sancţiuni poţi primi dacă circuli fără poliţă RCA 


Toate vehiculele înregistrate sau înmatriculate care circulă pe drumurile publice, cu excepţia celor cu tracţiune animală, trebuie să aibă o asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie (RCA), potrivit avocatnet.ro. Lipsa acestei asigurări poate duce chiar la radierea din circulaţie a vehiculului. În cazul în care un autovehicul este depistat circulând în trafic fără a deţine o poliţă RCA valabilă, proprietarul va fi sancţionat cu o amendă cuprinsă între 1000 si 2000 de lei, dar şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare al maşinii, precum şi a plăcuţelor cu numerele de înmatriculare. La reţinerea certificatului, poliţistul rutier eliberează conducatorului de vehicul o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră