Ploile torențiale și furtunile au făcut din nou prăpăd în Timiş, Bistriţa, Mehedinţi: Inundații, oameni evacuaţi, acoperişuri smulse de vânt (VIDEO)

28 Iun 2016 | scris de Veronica Micu
Ploile torențiale și furtunile au făcut din nou prăpăd în Timiş, Bistriţa, Mehedinţi: Inundații, oameni evacuaţi, acoperişuri smulse de vânt (VIDEO)

Noaptea trecută, la Timișoara, 200 de gospodării au fost inundate şi 14 persoane au fost evacuate.

Ploaia torenţială care a căzut timp de mai multe ore a redus vizibilitatea în trafic, astfel că, în mai puţin de o oră, au avut loc cel puţin trei incidente în trafic, anunță TVR.

Parcări, curți, subsoluri de bloc au fost inundate, fiind nevoie de intervenția pompierilor în unele zone pentru a evacua apa acumulată.

Cozi uriașe de mașini s-au format, marți dimineața, în zona Pasajului Popa Șapcă, care este complet inundat.

A plouat torenţial şi în Bistrita Năsăud, iar şuvoiale au lasat prăpad în urma lor. Zeci de persoane au fost evacuate din locuinţele inundate. În Bistriţa au căzut, luni după-amiază, cu 50-60 l/mp. Ploaia a umflat apele pârâurilor care au ieşit din mătci și au inundat drumuri, terenurile agricole şi zeci de gospodării.

În total, cinci localiăţi au fost afectate. Situaţia cea mai gravă e în satul Pietriş din comuna Cetate, unde au fost inundate 30 de case. 50 de persoane au fost evacuate.

Probleme şi la Drobeta-Turnu-Severin. Acoperişul unui bloc a fost smuls, luni noapte, de rafalele puternice.

Aproape o oră, vântul a bătut cu putere.

Și în munții Bucegi ploile torenţiale şi grindina au format şuvoaie periculoase. Salvamontiştii avertizează că în zona Jepii mici torenţii curg cu viteză şi mătură totul în cale.

Pentru că vremea se poate schimba în orice clipă, salvamontiştii îi sfătuiesc pe amatorii de drumeţii să fie bine echipaţi şi să nu se aventureze în zonele periculoase.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră