Plan roșu de intervenție. Ultimele trei vagoane ale unui tren de călători au deraiat

23 Dec 2018 | scris de M.C.
Plan roșu de intervenție. Ultimele trei vagoane ale unui tren de călători au deraiat Galerie foto (2)

Ultimele trei vagoane ale unui tren de călători care transporta peste 120 de persoane au deraiat, duminică dimineaţă, în zona localităţii Băieşti din judeţul Hunedoara, o persoană fiind rănită. A fost activat planul roşu de intervenţie.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, ultimele trei vagoane ale trenului au deraiat. În acestea se aflau 60 de persoane, potrivit News.ro.

După sosirea la faţa locului a echipajelor ISU Hunedoara, pompierii au constatat că, în urma accidentului, o persoană a fost rănită, cu posibile fracturi la braţe. După acordarea asistenţei medicale de urgenţă la faţa locului, victima va fi transportată la spital, informează reprezentanţii ISU Hunedoara.

O locomotivă Diesel va prelua garnitura de tren, iar pasagerii îşi vor continua călătoria spre destinaţie.

La faţa locului se deplasează reprezentanţii autorităţilor care vor ancheta cauzele producerii acestui incident, precum şi echipele de specialişti care vor interveni pentru eliberarea gabaritului.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru incident şi le mulţumeşte pentru înţelegere.

Totodată, s-au facut verificări printre călători pentru identificarea şi altor persoane cu leziuni în urma accidentului, însă celelalte persoane nu au nevoie de îngrijiri medicale. 
 
Trenul se deplasa pe ruta Constanţa - Arad. Toţi pasagerii vor fi preluaţi şi transportaţi în siguranţă la Petroşani, precizează reprezentanţii ISU Hunedoara.
 
Au intervenit la faţa locului 4 echipaje de pompieri şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Hunedoara.
 
 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră