Petiţia artiştilor: Nu acceptăm ca Statul să devină stăpân feudal, iar noi iobagi

07 Feb 2018 | scris de Gabriela Antoniu
Petiţia artiştilor: Nu acceptăm ca Statul să devină stăpân feudal, iar noi iobagi

Peste 250 de actori, regizori, scenografi, muzicieni, scriitori, traducători au semnat o petiţie online în care anunţă că  au decis să-şi asume riscurile financiare aferente și să nu depună anul acesta Formularul 600 . Printre semnatarii acestei petiţii se numără actriţele Dorina Chiriac şi Lia Bugnar, actorul Mihai Călin, cântăreaţa Maria Răducanu, muzicianul Vladimir Proca şi scriitorul Alex Tocilescu.

"O facem în semn de protest față de prevederile noului Cod Fiscal (Ordonanța de urgență 79/2017), prevederi cărora le corespunde declarația 600 și care, în ceea ce privește domeniul nostru, sunt profund neechitabile, aberante și vădind necunoașterea naturii activităților independente, neprofesionalism și un dispreț cu totul excepțional la adresa cetățenilor acestei țări.Recentele afirmații ale membrilor Guvernului Dăncilă despre amînarea sau eliminarea declarației 600 nu schimbă cu nimic problema: eliminarea formularului nu anulează cu nimic sistemul absurd de taxare fiscală a independenților.

Activitatea cultural-artistică – și, prin urmare, și veniturile asociate ei – au prin definiție un caracter fluctuant în timp și neregulat: nici un regizor de film nu face în mod constant un film pe an, nici un director de imagine nu filmează pe aceiași bani în fiecare an, nici un actor nu joacă în același număr de filme în fiecare an și nici nu știe în câte spectacole va juca într-un an, nici un autor nu scoate cărți în fiecare an, pe aceiași bani etc. De fapt, exceptând profesiile liberale (notarii, avocații...), predictibilitatea aceasta nu există pentru nici o activitate independentă, nici măcar pentru închirierile de imobile sau pentru obținerea de dividende. Din acest motiv, este complet absurdă obligarea la plata contribuțiilor pe un venit încă inexistent și profund incert, în condițiile în care nu există absolut nici un fel de prevederi (posibilitatea unei declarații rectificative) legate de restituirea contribuțiilor în cazul nedepășirii plafonului în anul în curs.

Nu e vorba că nouă ni se cere să „împrumutăm“ Statul, nouă ni se cere, de fapt, o dijmă: împrumuturile se restituie, dijma nu. Iar noi nu acceptăm ca Statul să se transforme într-un stăpân feudal, iar noi – în iobagi.În ciuda afirmațiilor coaliției la guvernare, scutirea de la obligativitatea plății contribuțiilor pentru cei cu venituri sub salariul minim nu reprezintă o „facilitate fiscală“, ci o povară asupra acestei categorii: cei care vor/au nevoie să se asigure pentru sănătate și pensie au de plătit contribuții minime de peste două ori mai mari față de acum două luni (contribuția la sănătate, de exemplu, a crescut de la 80 la 190 lei/lună).", se arată în petiţie.

Semnatarii susţin că prevederile Codului Fiscal sunt abuzive şi cer modificarea acestei legi: "E cu totul paradoxal, am spune, faptul că această viziune asupra contractelor de drepturi de autor aproape ca o amenințare la adresa siguranței (salariale) naționale nu a împiedicat guvernanții să plaseze întreaga povară fiscală, în cazul activităților independente, inclusiv drepturi de autor, exclusiv asupra celor cu venituri la nivelul salariului minim și mult sub salariul mediu pe economie.

Nu dorim să participăm voluntar la aplicarea unui Cod Fiscal abuziv la adresa celor mai vulnerabili dintre noi, fără legătură cu realitatea muncii noastre și care, în final, reprezintă un atentat la solidaritatea socială, la ideile de proporționalitate și echitate și la rolul unui Stat în serviciul cetățeanului, nu invers. Acest Cod Fiscal trebuie modificat!"

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră