PERCHEZITII la persoane bănuite de pornografie infantilă.Cum a fost FILMATĂ şi APOI şantajată o minoră de 14 ani

30 Sep 2015
PERCHEZITII la persoane bănuite de pornografie infantilă.Cum a fost FILMATĂ şi APOI şantajată o minoră de 14 ani
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Craiova şi Teleorman, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat trei percheziţii la persoane bănuite de pornografie infantilă. La data de 30 septembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat percheziții (două în Dolj și una în Teleorman) la locuințele a trei persoane bănuite de pornografie infantilă. 

Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie - august a.c., un bărbat ar fi contactat prin intermediul unei reţele de socializare o minoră, în vârstă de 14 ani, căreia i-a solicitat să se filmeze cu camera web în ipostaze sexuale explicite şi să expedieze ulterior înregistrarea video pe contul acestuia. 

Minora filmată a fost apoi ameninţată 


Potrivit anchetatorilor, în luna august a.c., după postarea pe un site de profil a înregistrării video reprezentând-o pe minoră în ipostaze sexuale explicite, un alt bărbat ar fi prezentat înregistrarea video mai multor persoane din localitatea Amărăştii de Jos, judeţul Dolj, pentru a crea o imagine nefavorabilă minorei, în scopul discreditării credibilităţii acesteia urmare a plângerii formulate de către minoră împotriva fiului acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

De asemenea, a reieșit că un al treilea bărbat ar fi contactat-o telefonic pe minoră, ameninţând-o că va prezenta tatălui acesteia înregistrarea audio-video care o reprezintă pe aceasta în ipostaze sexuale explicite. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră