Dosar penal în cazul incidentului de la Râul Alb - Parcul Dinozaurilor

29 Mai 2015
Dosar penal în cazul incidentului de la Râul Alb - Parcul Dinozaurilor
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunţat astăzi că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la 25 mai, s-a deschis un dosar în care se cercetează incidentul produs pe Râul Alb-Geoparcul Dinozaurilor, soldat cu agresarea unor persoane, fiind începută urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire și tentativă de omor.

Din primele cercetări a rezultat că, la data de 24 mai 2015, în jurul orei 13,00, în urma unui incident produs între mai multe persoane în zona satului Coroiești, comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara, în apropierea locului unde au început lucrări de edificare a unei microcentrale, a rezultat vătămarea a trei persoane, dintre care una a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență, precizează un comunicat al Parchetului General.

Acum 5 zile un bărbat în vârstă de 40 de ani, din oraşul Hațeg, s-a deplasat, împreună cu reprezentanţii unui ONG  în Coroeşti, pentru a se documenta despre construirea unei micro-hidrocentrale. Conform unui comunicat al Poliţiei Hunedoara, între grupul ongiştilor și un alt bărbat, în vârstă de 48 de ani, reprezentantul societății comerciale din Deva care intenționează să construiască micro-hidrocentrala (care, la rândul său, era însoţit de mai multe persoane) a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia bărbatul în vârstă de 48 de ani cât şi un activist de mediu au suferit vătămări corporale, fiind transportați la Spitalul Orășenesc Hațeg, pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Conform romaniacurata.ro, pentru a scăpa de atacatori, ongiştii s-au refugiat în maşină, numai că agresorii i-au atacat cu bolovani. Unul dintre agresori a fost lovit de mașină în timp ce ocupanții acesteia încercau să scape de atacul cu bolovani, fiiind accidentat grav şi dus cu elicopterul la secţia neurochirugie din Cluj. 

Biologul Călin Dejeu, care a insoţit o echipă a TVR Cluj în zonă acum câteva zile, a declarat pentru romaniacurata.ro: “Eu am fost ultima oară cu echipa TVR-ului și ne-a oprit patronul firmei și ne-a spus că nu avem voie să călcăm pe proprietatea lor. De-aia nu ne-a agresat, că reporterul era cu două camere ațintite pe el. Dar e clar că nu mai plecam de-acolo dacă nu erau camerele pornite. Deși ăla e drum forestier cadastrat, vechi de pe vremea lui Ceaușescu, textul ce l-au inventat e că e proprietate privată. Politica lor de intimidare. Ca biolog cum să mergi să faci un studiu de biodiversitate, să stai aplecat să cauți raci în izvor, când te poți trezi cu un topor în cap? Oricine ar merge trebuie să aibă ochi și la spate. E păzită valea în stil mafiot și ce e mai grav e că la Sălașu de Sus sentimentul meu e că polițiștii au fost instruiți de mult ce să zică".


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră