Pâinea românească, boicotată de cea congelată din import

18 Mai 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Pâinea românească, boicotată de cea congelată din import

"25 de tiruri cu pâine congelată intră în fiecare zi în România, adică 875.000 de tone pe an. Deci, orice pâine proaspătă din aceste magazine este de fapt pâine congelată adusă din import", a spus Săpunaru, conform agerpres.ro.

Conform acestuia, Comisia Europeană încurajează dezvoltarea lanțului scurt de aprovizionare cu alimente, respectiv producția locală. Săpunaru a adăugat că, de fapt, supermarketurile se tem de dispariția taxei de raft. "Dacă dispar taxele, va scădea prețul la galantare cu cel puțin 10%", a subliniat deputatul.

În aceeași conferință, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu, a susținut că toate alimentele din supermarketuri ar trebui să provină de la producători români, iar din import ar trebui aduse doar acele alimente care nu se produc la noi în țară.

Un proiect de lege aflat în Parlament, de modificare a Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, prevede că supermarketurile ar putea fi obligate să comercializeze cel puțin 50% produse alimentare românești.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră