Doar în România!? Pacienți aduși cu targa la Casa de Sănătate. Reacția premierului (VIDEO)

30 Aug 2017
Doar în România!? Pacienți aduși cu targa la Casa de Sănătate. Reacția premierului (VIDEO)

UPDATE: Ministrul Sănătății, Florian Bodog, și conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au cerut directorului CJAS Bihor să dispună de urgență demararea unei anchete administrative prin care să stabilească adevărul și să identifice persoanele vinovate, în cazul pacienților care ar fi fost supuși la un ''tratament nedemn și degradant'' la Casa Județeană de Asigurări.

Ministrul Sănătății  a anunțat că a decis trimiterea inspectorilor din Corpul de control la CJAS Bihor.

Doi pacienţi imobilizaţi la pat au fost duşi pe targă la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor pentru că adeverinţele care le atestă calitatea de asigurat, de care au nevoie, se eliberează doar personal sau cu procură notarială!

Premierul Mihai Tudose i-a cerut miercuri ministrului Sănătăţii să demită responsabilii pentru situaţia de la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor, unde doi pacienţi, imobilizaţi la pat, au fost duşi pe targă la ghişeele instituţiei pentru că adeverinţele care le atestă calitatea de asigurat, de care au nevoie, se eliberează doar personal sau cu procură notarială.

"Credeţi că mâine dimineaţă aş putea să aflu şi eu cine nu mai lucrează în sistem de la Oradea începând de astăzi? Am văzut nişte imagini pe tv înfiorătoare. Prsoane cu handicap locomotor aduse, abandonate practic pe un hol la coadă la nu ştiu ce comisia vieţii care să stabilească nu ştiu ce, sau să le dea nu ştiu ce. Am vorbit, domnule ministru, acum două săptămâni despre reducearea birocraţiei, nu despre reducerea pacienţilor prin târâre pe jos pe acolo", a afirmat premierul în debutul şedinţei Executivului.

"Mâine dimineaţă îmi spuneţi cine nu mai lucrează acolo, da? Că dacă nu s-a înţeles că reducem birocraţia prin a-i aduce pe cei cu handicap locomotor să-i vadă, poate îl încurcăm. Găseşte o carieră în viaţa privată, da?", i-a spus Tudose ministrului Sănătății, Florian Bodog.

Florian Bodog a spus că a a cerut preşedintelui Casei Naţioanle de Asigurări să verifice situaţia, precizând că până diseară va avea un rezultat.

"Am primit şi eu informaţia înaintea şedinţei de Guvern. Am dispus preşedintelui Casei Naţioanle de Asigurări să verifice, domnia sa mi-a spus că e vorba de două persoane care au solicitat un card de asigurare în numele unor altor persoane fără să aibă împuternicire şi fără să facă parte din familie. Se pare că sunt şi implicaţii penale acolo, ştie şi Prefectura. Până diseară vom avea un rezultat, iar mâine dimineaţă vă voi informa. Dacă e nevoie, mă duc acolo", a răspuns ministrul Sănătăţii.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră