O noua lege a educatiei, de luna viitoare, in dezbatere publica. Admiterea la liceu, printre noutati

10 Mai 2015
O noua lege a educatiei, de luna viitoare, in dezbatere publica. Admiterea la liceu, printre noutati
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat duminică, într-o conferință de presă, că noul proiect de Lege a Educației va fi lansat în dezbatere publică în iunie, printre principalele puncte ale actului normativ aflându-se și admiterea la liceu.

Ministrul a mai spus că există discuții legate de existența unui act normativ unic pentru toate nivelurile de învățământ sau mai multe legi. "Aici sunt discuții, variantele fiind o lege a educației pentru preuniversitar, o lege a învățământului superior și, separat, un statut al personalului didactic sau unitar o lege pentru întreg sistemul de învățământ, care să includă și pre-universitarul și universitarul și statul personalului didactic. Este un element principal care va fi aflat în dezbatere publică", a precizat Câmpeanu, conform agerpres.ro.

De asemenea, el a susținut admiterea la liceu va fi un alt punct de dezbatere.

"Modul exact în care se va face admiterea în licee va fi un alt punct important aflat în dezbatere. Va fi o sarcină deloc ușoară dar extrem de importantă, de a centraliza într-o manieră sistemică toate observațiile venite din partea societății pentru că reglementări sustenabile și stabile în timp nu pot fi adoptate decât printr-un larg consens", a mai spus ministrul Educației.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră