O adolescentă care și-a ucis bebelușul a fost condamnată de judecător cu consemn la domiciliu

18 Iun 2015
O adolescentă care și-a ucis bebelușul a fost condamnată de judecător cu consemn la domiciliu
Alexandra O. avea 16 ani când a rămas însărcinată. Era elevă la Colegiul Tehnic Mătăsari din Gorj și avea o relaţie cu un tânăr cu 6 ani mai mare decât ea. Părinţii nu erau de acord cu asta, așa că Alexandra a fugit la iubitul ei. La câteva luni după ce a rămas gravidă, ea s-a întors acasă. Şi-a ascuns sarcina de toată lumea, așa că nici părinţii, nici colegii sau profesorii de la școală nu bănuiau teribilul ei secret.

L-a născut singură și l-a sugrumat

Când i-a venit sorocul, Alexandra a născut singură, acasă. Un băieţel de 3,600 kg. Tânară mamă l-a privit lung, apoi a închis ochii și l-a sugrumat. Era vineri seară, iar ea rămăsese singură acasă. Singură cu pruncul abia născut, abia ucis.

Luni, la școală, Alexandra a simţit nevoia să-și descarce sufletul și i-a povestit totul unei colege. Aceasta l-a anunțat pe diriginte care, la rându-i, a chemat poliția. Oamenilor legii fata le-a spus că și-a ucis copilul de frica părinţilor ei, fiind convinsă că îi va face de rușine dacă afla lumea că ea are un „copil din flori”.

N-a vrut să mărturisească unde a ascuns cadavrul, însă a declarat că l-a incendiat și l-a îngropat în curtea casei. Abia după alte două zile, Alexandra i-a mărturisit bunicului ei că a ascuns bebelușul în șifonierul din camera ei. La necropsie s-a stabilit că băieţelul născut viu a murit, cel mai probabil, prin strangulare sau sufocare.

Alexandra O. a fost cercetată în stare de libertate, iar în februarie 2015 ea a fost trimisă în judecată sub acuzaţia săvârșirii infracţiunii de „uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mama”. Conform art.200 din Codul Penal, „uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

„Să nu se afle în discoteci şi alte manifestări”

Procesul Alexandrei a durat patru luni. Astăzi, Judecătoria Motru a dat decizia.

„În baza art.119 C.pen. aplică inculpatei minore O. Alexandra, fiica lui XXXX şi XXXX, născută la data de 13.08.1997, în Mun. Motru, jud. Gorj, domiciliată în comuna XXXX, satul XXX, nr.XX, jud.Gorj, CNP XXXXXXXXXXXXX, fără antecedente penale, necăsătorită, 12 clase, elevă la Colegiul Tehnic Mătăsari, măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 12 săptămâni, afară de cazul în care în această perioadă are obligaţia de a participa la anumite programe, ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a nou-născutului săvârşită de către mamă, prev. de art.200 alin.1 C.pen. Supravegherea se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune al Judeţului Gorj. În baza art.121 alin.1 lit.a C.pen. impune minorei următoarele obligaţii:

a. să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională;

b. să nu depăşească fără acordul Serviciului de Probaţiune limita teritorială a comunei XXX şi XXX;

c. să nu se afle în discoteci şi alte manifestări sportive, culturale, ori alte adunări publice de pe raza celor două localităţi;

d. să nu se apropie şi să nu comunice cu tânărul din comuna XXX cu care a întreţinut relaţii sexuale în perioada iunie 2013 – decembrie 2013;

e. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune al Judeţului Gorj la datele fixate de acesta;

f. să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

Atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a consemnării la sfârşit de săptămână. În baza art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpata la 3000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.06.2015.”

Ȋn raport cu fapta, pedeapsa pare ridicolă. Judecătorul a fost mai blând decât un părinte. Ȋnsă, spre deosebire de noi, el a avut în faţă tot dosarul. Cu toate circumstanţele cazului, atenuante sau agravante.

Pe de altă parte, Alexandra avea, la data comiterii faptei, 17 ani. Era minoră, așa cum încă este și acum. Iar regula este aceea că minorilor li se aplică măsuri educative neprivative de libertate, excepţie făcându-se doar în cazul infracţiunilor grave (pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisoarii de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă) sau în cazul minorilor care au comis multiple infracţiuni.

Prin urmare, nu vă grăbiţi să judecaţi judecătorul! El a fost drept. Mai drept decât este uneori viaţa, pe care adolescenţii o iau în piept, mult prea devreme.  

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră