Noaptea magică a copiilor. Moș Nicolae sărac, Moș Nicolae bogat!

03 Dec 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Noaptea magică a copiilor. Moș Nicolae sărac, Moș Nicolae bogat!

Oricât de săracă ar fi comuna Răsuceni și oricât de amărâți oamenii acesteia, în preajama Crăciunului locul pare a prinde vremelnic un licăr de viață și o însuflețire nemaiîntâlnită în altă perioadă a anului. În orice gospodărie se trebăluiește, se rânduiește și se pregătesc cele de trebuință pentru așteptata tăiere a porcului. Gândul că vor avea mese îmbelșugate dă tuturor o stranie veselie.

Tot vesel, departe de grijile și problemele celor mari, Sorin Nedelcu vine agale pe marginea drumului. Este elev în clasa I-a la Școala generală din localitate și se laudă că deja știe să citească toate literele alfabetului. Pe ulița îngustă, cu noroiul până la glezne, bocănceii copilului fac piruete printre zecile de băltoace, îndreptându-i pașii spre casă. Sare peste o brazdă de noroi, deschide poarta și dă un „săru-mâna” voios bunică-sii care, într-o căldare așezată pe pirostrii, spală niște garnițe. Bătrâna mormăie ceva printre buze despre întârzierea băiatului la masă.

Neînțelegând și nepăsându-i prea mult din ce zice bunica, Sorin intră în casă. În camera mică stau înghesuite două paturi, o sobă și-o masă. Un televizor la mâna a doua și un radiocasetofon completează întreg mobilierul. De-a lungul pereților văruiți, câteva macate țin loc de tapet. Prosoape cusute „cu muscă” umbresc câteva tablouri de familie și-o icoană așezată pe peretele de la răsărit. Deși folosită atât ca dormitor cât și cameră de zi, încăperea strălucește de curățenie.

Băiatul se schimbă rapid de hăinuțe, scoate Abecedarul și se așează turcește în mijlocul patului. Așa învață, fiindcă n-are un birou sau o măsuță a lui. Din paginile albe ale cărții răsar mirate semnele împletite sau șerpuite ale literelor. „Aaa, bee, cee...”, silabisește rar băiatul urmându-le conturul cu degetul arătător de la mâna dreaptă. După câteva file, un bătrânel rotofei cu barba albă și haine roșii îi zâmbește din spatele unui sac uriaș. „Ăsta e Moș Niculae. Mie aș vrea să-mi aducă un pix, penar, caiete, dulciuri și jucării: o mașinuță, un tractoraș și-un papițoi”.

Tot darurile astea le primise și anul trecut, dar le stricase și, pesemne, cum nu văzuse și nu avusese niciodată prea multe jucării, tot pe-alea le voia. De fiecare dată Moș Nicolae i-a pus darurile în ghetuțele de la ușă. „Cred că d-aia îmi aduce așa puține, că am picioarele mici și nu încap prea multe cadouri în ghetele mele”, își explică băiatul zgârcenia Moșului. Nu știe că toată familia trăiește din pensia de 350 de lei a bunicii! „Mâine, dacă moare mama, rămânem toți muritori de foame! Tot ce avem sunt cinci găini, o vacă și-un porc pe care o să-l tai de Crăciun. De unde bani pentru Moș Niculae? Mai muncesc cu ziua pe aici, prin sat”, spune cu obidă Stan Nedelcu (43 de ani), tatăl lui Sorin.

Copilului nu i-a spus nimeni până acum povești cu zâne, cu spiriduși, cu reni, cu Moș Nicolae sau cu Moș Crăciun. Cum băiatul n-a trecut niciodată dincolo de granițele localității, cum tot universul lui se raportează doar la lumea satului, este de înțeles de ce are o imagine total personală în ceea ce privește „atelajul” lui Moș Crăciun. „La mine, Moș Crăciun vine pe coș. El zboară pe sus, într-o sanie trasă de măgari”, explică Sorin venirea lui Moș Crăciun și, probabil, și cea a lui Moș Nicolae. N-a văzut marea sau muntele, nici n-a fost cu părinții în vacanțe, dar nu e uliță din sat pe care să nu fi trecut de câteva ori, nu e tăpșan pe care să nu fi bătut mingea, nu e copil care să nu-l cunoască! Cât e iarna de lungă se dă cu sania pe derdeluș sau pe gheața gârlei care trece prin spatele grădinii sale.

Când are chef de cântat, Sorin umflă și dezumflă voinicește pe piept burduful unui acordeon mic. Neștiind să cânte, sunetele scoase l-au enervat atât de tare pe tată-su încât acesta, într-un moment bahic, i-a tăiat cu un cuțit burduful în două. Băiatul a încercat să-l lipească, dar n-a fost același lucru. A fost cea mai tristă zi din viața lui. Anul trecut, Moș Nicolae a venit la grădiniță. I-a adus câteva dulciuri, un fes și șosete. „Dacă anul ăsta vine și la școală, nu mai vreau să-mi aducă fes, că mi-a luat mama unul. Mai bine să-mi aducă mănuși împletite, că-mi îngheață mâna pe ghiozdan!”. Privește spre icoana din perete, vrând parcă să se încredințeze că rugămintea i-a fost ascultată.

Maria Alexandrescu are 8 ani și locuiește într-o zonă rezidențială în partea de vest a Bucureștiului. Drumul până la școală și înapoi îl face cu una din mașinile părinților. Oricât de bine s-ar simți alături de colegii de clasă, pentru Maria casa și mai ales camera ei reprezintă tărâmul de basm, unde hotarul dintre realitate și fantezie este trecut cu grație de Alice în Țara minunilor. De la o vreme (mai precis din noiembrie), gândurile, speranțele și emoțiile fetiței sunt concentrate pe venirea lui Moș Nicolae.

„Există un singur Moș Nicolae, cel care vine la mine și numai la mine. Am să-mi curăț ghetuțele, cizmele, papucii, botoșeii și toată încălțămintea de la ușă, ca să-mi pună daruri”, spune surâzând fetița și strânge cu drag la piept pe cățelușa Hera, prietena ei de năzbâtii. Se așează apoi la pian, iar degetele îi alunecă grațios pe clape. Sunetele ample, cântate cu concentrare maximă, specifică celor ce iau lecții de pian, se împrăștie în tot livingul. De lângă scăunelul fetei, Hera bate tactul mișcându-și coada în ritm de metronom.

Locuința Mariei este o casă spațioasă cu etaj și mansardă. În living, fetița s-ar putea plimba cu bicicleta, dacă ar vrea. „Mi-aș dori de la Moș Nicolae o păpușă Nancy și un telefon IPhone7. Știe el și dulciurile care-mi plac mie”. Camera de joacă, de lecții și de somn a Mariei este la etaj. Mocheta albastră, cu steluțe aurii pe ea, este „câmpia” pe care aleargă și se hârjonește cu Hera. Lângă ușă se află o tablă la care eleva își exersează scrisul, la fereastră este un birou pentru lecții, iar pe perete o bibliotecă. Pe holul dinspre baia ei sunt dulapuri în care își ține rânduite hăinuțele.

„Ca Moș Nicolae să-mi aducă tot ce i-am cerut, o ajut pe mama la bucătărie când face mâncare. Cel mai mult îmi place să sparg ouăle”, spune râzând Maria. „Mlădie ca un spic de grâu”, vorba lui Coșbuc, fetița se întinde și ia din bibliotecă o carte cu povești. Fiind în clasa a II-a, cititul nu se face silabisit ca în cazul lui Sorin. Hera o ascultă cu urechile ciulite, gata să-și urmeze stăpâna în țara basmelor, precum Toto pe Dhoroty în Țara lui Oz. Dintre toate zânele poveștilor, Maria crede numai în Zâna Măseluță. „N-am văzut-o niciodată, dar, când îmi cade un dinte, îmi pune sub pernă un cadou”.

Dacă pentru Sorin lumea se termină undeva la marginea satului, iar orizontul vizibil se îneacă în mijlocul nesfârșitei câmpii, pentru Maria ieșirile în afara Bucureștiului sunt foarte frecvente. În fiecare an pleacă împreună cu părinții în concediu la mare și la munte, iar iarna, cum prind un strop de timp liber, merg la schi. „Știu să schiez binișor. Nu am schiurile mele, le închiriem la pârtie. Acasă, când ninge, fac oameni de zăpadă în curte și mădau cu sania. Tati mă trage, el e renul meu”, se amuză Maria.

Peste râsul ștrengăresc al fetei se lasă seara. Dincolo de ferestrele luminate stelele strălucesc viu în noaptea sticloasă, ca acum 2000 de ani când cei trei magi de la răsărit se pregăteau să anunțe lumii întregi apropiata naștere a pruncului Iisus. La 100 de kilometri distanță, un băiețel cu părul bălai, zburlit și ciufulit își aranjează atent hăinuțele pe scăunel, bocancii lângă ușă și se pregătește de culcare. Astă seară după lăsarea întunericului, în noaptea magică a darurilor puse în bocanci sau în ciorăpei, departe unul de altul, dar uniți în așteptare și credință, doi copii, doi îngeri pământeni, unul în fața șemineului, altul la gura sobei, vor sta cu mâinile împreunate alături de toți îngerii cerului, binecuvântând sosirea lui Moș Nicolae.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră