Cum au motivat judecătorii decizia de cercetare în libertate a lui Marius Maghiari.Ce spune comisarul de la Rutieră acuzat că ar fi muşamalizat un accident rutier

05 Aug 2015
 Cum au motivat judecătorii decizia de cercetare în libertate a lui Marius Maghiari.Ce spune comisarul de la Rutieră acuzat că ar fi muşamalizat un accident rutier
În motivarea judecătorilor de drepturi și libertăți- dată publicităţii astăzi- în cazul poliţiştilor de la Brigada Rutieră, acuzaţi că ar fi muşamalizat un accident rutier, se arată că nu există probe solide care să demonstreze că polițiștii s-au adunat să îl ajute pe comisarul Marius Maghiari care s-ar fi aflat la volan în momentul producerii accidentului. Mai exact, faptul că Marius Maghiari, de la Brigada Rutieră, cercetat pentru că ar fi încercat să muşamalizeze un accident provocat de el, şi-a transportat imediat victima la spital şi i-a urmărit evoluţia diminuează într-o anumită măsură gradul de pericol social al faptei, notează Judecătoria Sectorului 1. „Trebuie avut în vedere că inculpatul Maghiari Marius a transportat victima la cel mai apropiat spital imediat după producerea accidentului în vederea acordării de îngrijiri medicale şi s-a interesat ulterior permanent de starea acesteia, ceea ce diminuează într-o anumită măsură gradul de pericol social al faptei", se mai arată în documentul citat.

Ce spune instanţa 


Instanța arată că polițiștii au fost reținuți în baza unor suspiciuni și că probele ar putea duce doar la acuzația de părăsire a locului accidentului de către Marius Maghiari. „În acest sens, judecătorul constată că singurele infracţiuni cu privire la care există o suspiciune rezonabilă că ar fi fost săvârşite de acesta sunt cele de părăsire a locului accidentului, fapte prev. de art. 338 alin. 1 şi 338 alin. 2 C.pen., fapte pentru care doar în situaţii excepţionale în practica judiciară s-a dispus arestarea preventivă, mai ales că în acest caz nu este vorba de un accident rutier care să fi condus la decesul victimei", se arată în motivarea instanței, potrivit mediafax.ro.  Reamintim că judecătoria din Sectorul 1 a decis, sâmbătă, dispunerea controlului judiciar pentru Comisarul Marius Maghiari, care ar fi dat cu maşina peste o femeie, în urmă cu câteva săptămâni, şi ar fi încercat să ascundă acest lucru. În cazul celorlalți șapte polițiști acuzaţi că au muşamalizat un accident nu s-a dispus nicio măsură preventivă, fiind în continuare cercetați în libertate.

Marius Maghiari, reţinut joi noapte 

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 i-au reţinut, joi noapte, pe Marius Maghiari, şef în cadrul unui serviciu de la Brigada Rutieră a Capitalei, pe Daniel Piştea, adjunct al aceleiaşi instituţii, pe colegii acestora Liviu Daniel Cânea şi Auraş Eugen Ţuţui, precum şi pe Ion Daniel Bocan, şeful Secţiei 2 Poliţie, Mihăiţă Georgică Anghel, Ovidiu Gheorghe Sanfira şi Marian Lupu Pasăre, toţi de la Secţia 2, iar vineri au cerut Judecătoriei Sectorului 1 arestarea lor preventivă.

Potrivit unor surse judiciare, poliţistul Marius Maghiari ar fi accidentat cu maşina o femeie, dar incidentul ar fi fost încadrat ca accident de muncă. Ceilalţi şapte poliţişti sunt suspectaţi că l-ar fi ajutat pe Maghiari, astfel încât fapta să nu fie încadrată ca accident rutier.

Marius Maghiari a declarat, la ieşirea din sediul Judecătoriei Sectorului 1, că nu înţelege de ce lucrurile au luat o astfel de turnură şi a arătat că nu a făcut decât să îndrepte în cel mai corect mod situaţia pe care a produs-o. El a spus că, după accident, a dus-o pe femeie de urgenţă la spital, iar aceasta a fost conştientă tot timpul. Maghiari a adăugat că, în timpul discuţiilor cu femeia, a încercat să stabilească o înţelegere, astfel încât să nu se ajungă la deschiderea unui dosar penal.

Ce a spus comisarul Maghiari 

Întrebat de ce s-a ajuns ca accidentul rutier să fie transformat într-un accident de muncă, respectiv ca femeia să susţină că a căzut de pe schela unei clădiri, Maghiari a arătat doar că a dorit să meargă pe calea medierii cu aceasta, astfel încât să evite situaţii de cercetare penală. El a precizat că s-a ajuns la o înţelegere, dar după ce femeia a fost chemată la Parchet să dea declaraţii, aceasta a renunţat la înţelegere.

Întrebat dacă s-a pus problema oferirii unor sume de bani, chiar şi sub forma unor daune materiale şi morale, Maghiari a spus că, la un moment dat, până ca femeia să fie chemată de către procurori la audieri, a fost contactat de avocaţi ai acesteia, pentru a se stabili o sumă de bani cu titlu de daune, reafirmând că înţelegerea a căzut după ce femeia a dat declaraţii în faţa anchetatorilor.  Potrivit unor surse judiciare, accidentul a avut loc în 8 iunie, în jurul orei 14.30, în zona unei treceri de pietoni de la Fântâna Mioriţa.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră