Crime sau sinucideri? Morţi suspecte în România ultimilor 15 ani

24 Mai 2016 | scris de Mara Răducanu
Crime sau sinucideri? Morţi suspecte în România ultimilor 15 ani

 

30 iulie 2015: Mihai Prădatu, martorul cheie în dosarul Elenei Udrea? 

 Mihai Prădatu (foto), arhitectul pârtiei de schi de la Obârşia Lotrului – Transalpina Ski Restort şi-a pus capăt zilelor la varsta de 56 de ani, din cauza problemelor cu legea. Potrivit unor informaţii apărute în presă, acesta fusese chemat la DNA. Mihai Prădatu s-a spânzurat în apartamentul său de pe strada Doctor Hacman, din municipiul Râmnicu Vâlcea, poliţia fiind anunţată de sinucidere în jurul orei 17.30. „Numitul Prădatu Mihai nu are/nu a avut calitate procesuală în nicio cauză legată de Udrea Elena Gabriela aflată pe rolul DNA, prin urmare nici în dosarul mediatizat sub numele de Gala Bute", a transmis DNA după moartea acestuia.  Presa a relatat că Mihai Prădatu era "martorul-cheie" în dosarele Elenei Udrea, însă el s-a sinucis la puțin timp după ce a fost audiat la DNA.

mihai pradatuuuuu

De asemenea, conform jurnaliștilor, Mihai Prădatu ar fi fost vizat de o anchetă a procurorilor DNA, după ce acesta a cumpărat un teren de la controversatul om de afaceri Gheorghe Deaconeasa, acesta din urmă fiind condamnat în două dosare pentru retrocedări ilegale de terenuri. Mihai Prădatu a fost găsit spânzurat, la sfârșitul lunii iulie, în apartamentul său din Râmnicu Vâlcea.

Domeniul schiabil Transalpina Ski Resort a fost inaugurat în anul 2012 pe malul Lacului Vidra, în zona stațiunii Obârșia Lotrului, după o investiție de 35 de milioane de euro. Pârtia a fost proiectată de Mihai Prădatu și este prevăzută cu telegondole, teleschiuri, telescaune și tunuri de zăpadă.

 

3 iunie 2014: Cel mai bogat om din judeţul Sibiu s-a aruncat de pe terasa vilei sale

Ilie Vonica (foto), cel mai bogat om din judeţul Sibiu,  s-a aruncat de pe terasa vilei sale, de la opt metri înălţime. Omul de afaceri în vârstă de 59 de ani a murit ulterior la spital, din cauza rănilor suferite. Gestul sinucigaş al milionarului vine la o zi după ce judecătorii au respins cererea soţiei sale de a fi cercetată în libertate în dosarul reţetelor false pentru medicamente de tratare a cancerului. Ilie Vonica era martor în dosar şi a fost audiat pe 20 mai la Poliţia Capitalei.

iliee vonica

În vila patronului Clinicii Polisano,criminaliştii au găsit o scrisoare de adio de cinci pagini, pe care familia nu a dorit să o dea publicităţii. Cel mai bogat om din judeţul Sibiu s-a sinucis 3 iunie 2014, la o zi după ce Curtea de Apel București respinsese cererea Ioanei Vonica, soţia sa, de a fi cercetată în libertate în dosarul traficului de medicamente oncologice. Arestarea soţiei şi problemele firmelor sale l-au determinat pe proprietarul Grupului Polisano, Ilie Vonica, să îşi ia viaţa - asta reiese din scrisoarea de cinci pagini găsită în locuinţa sa din Sibiu. Acesta i-ar fi cerut iertare soţiei. Vonica îi mai spune acesteia că a iubit-o foarte mult şi că, ştiind că este mult mai puternică decât el, o roagă să aibă grijă de fiica lor.

 

mai 2014: Avocatul lui Dan Adamescu s-a aruncat în faţa metroului 

Un alt caz îndelung comentat l-a avut în centru pe avocatul lui Dan Adamescu, patronului Astra Asigurări şi al magazinului Unirea. George Dumitru a căzut în faţa metroului după ce a dat declaraţii la DNA. În acea zi, procurorii au reţinut şi patru judecători, acuzaţi de luare de mită şi trafic de influenţă, care aveau legatură cu falimentul firmei de asigurări. Avocatul George Dumitru (foto) nu a lasat nici un bilet de adio.

dumitruuuu

 

ianuarie 20013:  Moartea lui Dumitru Tinu ridică şo astăzi semne de întrebare 

Jurnalistul Dumitru Tinu a murit pe 1 ianuarie 2003, în urma unui accident rutier. El a sărbătorit Revelionul împreuna cu familia, iar dimineaţă a plecat spre staţiunea Breaza, la schiat. Nu a mai ajuns, însă. În localitatea prahoveană Româneşti a derapat, a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat într-un şant adânc. Anchetatorii au stabilit ca maşina nu era avariată, iar air-bag-urile nu s-au declanşat. Mai mult, pe şosea nu existau urme de frânare iar drumul era curaţat de zăpada. Condiţiile în care a murit Dumitru Tinu (foto) au ridicat multe semne de întrebare. În presa vremii au apărut mai multe teorii printre care şi cea a crimei.

dumitru tinuuu

 

aprilie 2002: Cristian Panait şi caderea acestuia de pe bloc 

Moartea procurorului Cristian Panait (foto) a ţinut de foarte multe ori primele pagini ale ziarelor.  Oficial căderea de pe bloc a bărbatului de 29 de ani a fost declarată sinucidere. Încidentul a fost, însă, intens mediatizat, din cauza suspiciunilor referitoare la presiunile la care ar fi fost supus. Ministerul Public a precizat că procurorul a decis să-şi pună capat zilelor din cauza stresului. Cristian Panait avea în lucru mai multe dosare de corupţie „cu greutate“. 

cristian panaitt

 

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră