Mircea Băsescu, CONDAMNAT la 4 ani de închisoare cu executare: "Sunt stupefiat!"

08 Ian 2016 | scris de Veronica Micu
Mircea Băsescu, CONDAMNAT la 4 ani de închisoare cu executare:

Totodată, instanța a decis să mențină sechestrul pe bunurile mobile și imobile ale lui Mircea Băsescu, precum și confiscarea sumei de 265.000 de euro de la acesta și de la Marian Căpățână.

Mircea Băsescu s-a declarat surprins de sentința de condamnare la patru ani de închisoare cu executare.

"Mărturisesc că mă surprinde decizia în primă instanță a judecătorilor de la Tribunalul Constanța, dar asta este. E o sentință pronunțată de instanță și o respectăm și evident o vom ataca cu apel la instanța superioară. În rest, efectiv sunt stupefiat pentru că Bercea și familia lui nu a spus niciodată, pe parcursul anchetelor și al audierilor în instanță, că mi-a dat mie banii, ci lui Marian Căpățână. Căpățână, la rândul lui a recunoscut într-o primă parte a procesului că a primit banii. Câți bani au fost nu a reieșit niciodată clar din declarațiile familiei Bercea. Când s-a vorbit despre 600.000 de dolari, când 700.000 sau chiar un milion de dolari. Apoi Căpățână și-a schimbat declarația și am ajuns acum eu să fiu condamnat pentru trafic de influență. Este o sentință pe care o voi ataca, dar nu pot în cugetul meu să fiu împăcat și să spun că s-a făcut dreptate, după cum am arătat", a declarat pentru Agerpres fratele fostului președinte.

Procurorii DNA ceruseră pentru Mircea Băsescu pedeapsa maximă, adică 7 ani de închisoare. Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Constanța.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului.

După ce au fost cercetați în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu și, ulterior, cu cea a controlului judiciar.

Acuzațiile din dosar

Potrivit DNA, "în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător, prin intermediul inculpatului Căpățînă Marian Adrian, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului, precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate".

"La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis inculpatului Căpățînă Marian Adrian suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză. Ulterior, pentru că tatăl denunțătorului nu a fost pus în libertate, denunțătorul i-a remis și suma de 350.000 de euro inculpatului Căpățînă Marian Adrian în același scop.

Intervalul de timp în care denunțătorul a remis sumele de bani inculpatului Căpățînă Marian Adrian este cuprins între datele de 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive față de tatăl denunțătorului) și 22.02.2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond).
Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător inculpatului Căpățînă Marian Adrian, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru tatăl denunțătorului, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, inculpatul Căpățînă Marian Adrian și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la denunțător", se mai arată în comunicatul procurorilor.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră