Ministrul Sănătății despre cazul profesorului Burnei:„Este înfricoşător! Din păcate, nu este primul caz”

10 Dec 2016 | scris de Mara Răducanu
Ministrul Sănătății despre cazul profesorului Burnei:„Este înfricoşător! Din păcate, nu este primul caz”

 

Ministrul spune că, din păcate, nu este primul caz de acest gest care îi este adus la cunoștință. El a precizat că profesorul Burnei a fost retras în vara acestui an din comisia de specialitate a Ministerului Sănătății, sugerând că la originea acestei decizii au fost tocmai unele informații legate de reputația medicului chirurg ortoped.

„Este înfricoşător! Din păcate, nu este primul caz care mi-e adus la cunoştinţă. Profesorul Burnei a fost preşedintele comisiei de specialitate din Ministerul Sănătăţii. Nu mai este, din vara acestui an. Dacă vorbim despre cazuri de malpraxis, acestea ar fi trebuit să ajungă la Colegiul Medicilor şi Colegiul Medicilor ar fi trebuit să dezbată aceste teme şi să aibă o concluzie clară. Din discuţia pe care am avut-o de dimineaţă cu preşedintele Colegiului Medicilor înţeleg că nu au fost făcute sesizări, aşa încât trebuie să vedem care sunt explicaţiile, nu e prima dată când aud”, a declarat ministrul Vlad Voiculescu pentru Digi24.

Întrebat de ce l-a retras pe Gheorghe Burnei din comisia de specialitate, Vlad Voiculescu a răspuns că „membrii comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătăţii trebuie să îndeplinească câteva criterii. Unul este reputaţia ireproşabilă. (...) Au existat zvonuri, diverse înregistrări, chiar în presă. Lucrurile la acest nivel trebuie tratate cu seriozitate şi profesionalism”, a precizat ministrul Vlad Voiculescu.

Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei a fost ridicat de politisti si dus la Spitalul Marie Curie, pentru a asista la una dintre cele cinci perchezitii care au loc in acest caz. O alta perchezitie a avut loc acasa la medic. In urma experimentelor facute de medic, mai multi copii ar fi avut de suferit, potrivit acelorasi surse.

Cu cateva zile in urma, in 6 decembrie, Casa Jurnalistului a prezentat cazul unei fete, care, in urma a 11 operatii efectuate de Gheorghe Burnei, de-abia se mai poate da jos din pat, dupa ce medicul i-ar fi implantat un dispozitiv ceramic neomologat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră