Militari americani din cadrul Exerciţiului Saber Guardian au intrat cu blindatele prin mai multe lanuri ale sătenilor, distrugându-le

21 Iun 2019
Militari americani din cadrul Exerciţiului Saber Guardian au intrat cu blindatele prin mai multe lanuri ale sătenilor, distrugându-le

Militari americani din cadrul Exerciţiului Multinaţional Saber Guardian 19 au intrat, joi, cu tehnica blindată din dotare prin mai multe culturi din zona Insulei Ialomiţei, distrugându-le. Incidentul s-a produs ”în condiţii meteo nefavorabile”, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Reprezentanţii MApN şi ai armatei SUA cercetează incidentul şi vor acorda despăgubiri proprietarilor, anunţă News.ro.

”Joi, 20 iunie, în jurul orei 14.00, în zona Insulei Ialomiţei, pe timpul desfăşurării unor activităţi de instruire din cadrul Exerciţiului Multinaţional Saber Guardian 19, militari ai Armatei SUA, care se deplasau în condiţii meteo nefavorabile, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă, rezultând distrugerea unor culturi. Zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autorităţile locale şi cu agenţii economici care au în proprietate terenuri în zonă”, a transmis, joi seară, MApN.

O comisie formată din reprezentanţi ai MApN şi armatei SUA cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul.

”În jurul orei 18.30, s-a desfăşurat la Primăria localităţii Stelnica o întâlnire a reprezentanţilor comisiei cu cei ai Primăriei Stelnica şi proprietarilor terenului, pentru evaluarea pagubelor, stabilirea valorilor despăgubirilor şi a modului de acordare a acestora, în conformitate cu legislaţia naţională şi acordurile bilaterale în vigoare”, a mai transmis MApN.

Exerciţiul Multinaţional Saber Guardian 2019 (SG19), la care participă apriximativ 13.500 de militari din 14 ţări, se desfăşoară în localităţile Cincu, Borduşani, Babadag, Smârdan şi Râşnov.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră