Mesaj pentru protestari: "Cu ce cotizaţi voi la stat, ăştia care va duceţi de la 09 dimineaţa la proteste? Putorilor!”

02 Feb 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Mesaj pentru protestari: "Cu ce cotizaţi voi la stat, ăştia care va duceţi de la 09 dimineaţa la proteste? Putorilor!”

Protestarii din Piaţa Victoriei sunt etichetaţi drept "putori" într-un mesaj postat pe Facebook de un consilier judeţean al PSD Constanţa. Ulterior, contul a dispărut, iar PSD s-a delimitat de afirmaţiile consilierului.

"Practic, România nu este de acord ca, atunci când furi, să fii graţiat şi să poţi returna banii. România vrea să plătească 2.000 de RON pe lună pentru acela care a furat 20.000 de RON. Da' tare deştepţi sunteţi sclipitorilor! Şi poate îmi spuneţi şi mie care este munca voastră şi cu ce cotizaţi voi la stat, ăştia care va duceţi de la 09 dimineaţa la proteste? Putorilor!”, a scris consilierul judeţean Sabrina Maria Nedelcu (foto) pe pagina sa de Facebook.

Câteva ore mai târziu ea a șters mesajul și apoi și contul de Facebook. La scurt timp, PSD Constanţa a anunţat că "se delimitează ferm de afirmaţiile jignitoare".Conducerea partidului se reunește pentru a lua o decizie în privința consilierei și își cere scuze pentru gestul acesteia, conform ctnews.ro.

“În urma declarațiilor publice ale doamnei consilier județean Sabrina Maria Nedelcu, PSD Constanța se delimitează ferm de afirmațiile jignitoare la adresa cetățenilor Constanței care și-au exercitat în mod pașnic un drept constituțional.  BPJ al PSD Constanța se va reuni în cel mai scurt timp și va decide ce măsuri se impun cu privire la această situație. Ne cerem scuze pentru declarațiile defăimătoare ale doamnei Sabrina Maria Nedelcu”, se arată în comunicatul transmis de PSD Constanța.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a condamnat și el limbajul folosit de Maria Sabrina Nedelcu. “Consider că este dreptul fiecăruia să își exprime opinia, însă nu pot să fiu de acord cu un limbaj vulgar, inadecvat și jignitor. Declarațiile doamnei Nedelcu, chiar și pe pagina personală de pe o rețea de socializare sunt total nepotrivite. Voi solicita conducerii Partidului Social Democrat să ia măsurile care se impun în situația dată. De asemenea, îi cer domnei Nedelcu să își ceară scuze, în mod public, pentru modul în care a ales să se exprime”, a declarat Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Maria Sabrina Nedelcu este consilier județean din 22 iunie 2016. 

Sursa foto: ctnews.ro

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră