Un mason român rupe tăcerea: ”România nu reușește să fie lider zonal”

21 Oct 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Un mason român rupe tăcerea: ”România nu reușește să fie lider zonal”

Dr. Anca Nicolescu spune că în opinia specialiștilor, România a preferat, în decursul istoriei, poziţia de “cel condus” decât poziţia de “conducător”, drept pentru care a reuşit destul de târziu să se integreze în Uniunea Europeană sau chiar în N.A.T.O. Chiar şi din actuala postură, de partener strategic cu S.U.A. şi membru cu drepturi depline ai Uniunii Europene, România nu reuşeşte să devină un lider zonal, cu toate că este una dintre puţinele ţări puternice la granița balcanică în U.E. şi printre cele mai bogate din regiune.

„Cred cu tărie că am fi ajuns mult mai departe decât suntem astăzi, dacă am fi avut specialiști care să reprezinte cu adevărat interesele României la summit-urile internaţionale, care s-ar fi luptat pentru drepturile şi aspiraţiile noastre şi s-ar fi erijat în lideri ai ţărilor din Balcani. Din nefericire, aici a fost şi marea dramă a ţărilor balcanice. În timp ce în Europa Occidentală, ţările s-au coalizat imediat după Al Doilea Război Mondial şi chiar au constituit C.E.C.O – ceea ce avea să devină Uniunea Europeană de astăzi, lucru care le-au adus prosperitate, în ţările Balcanice nu a existat vreo ţară care să identifice interesele comune în regiune şi să grăbească drumul acestor ţări spre Europa. Ba din contră, au existat mereu tensiuni, nimeni nu şi-a dorit să facă eventuale compromisuri şi să găsească puncte comune de colaborare. România a avut o mare şansă să devină lider zonal, dar a ratat-o din cauză că nu a acţionat ca mediator, aşa cum bine fac Marile Puteri. Totuşi, timpul nu e pierdut, ţările din Balcani încă nu şi-au găsit un lider, iar România ar putea deveni unul dintre candidaţii acestui statut foarte important pentru politica regională sau chiar europeană, Peninsula Balcanică plasându-se între Europa Occidentală şi Orientul Mijlociu. Acest lucru s-ar întâmpla numai dacă am avea oameni puternici de Stat, care să-şi asume această responsabilitate”, afirmă dr. Anca Nicolescu, vicepreşedintele Fundaţiei Solidaritatea Culturală Română Ars XXI, citată de Plus Communication.

Problemele actuale cu care se confruntă ţările din Balcani în lungul drum către europenizare, vor fi dezbătute în perioada 4-6 noiembrie, la Bucureşti, când va avea loc a III-a Întâlnire a Uniunii Masonice Balcanice. La conferinţa internaţională “Drumul Balcanilor către Europa” şi-au anunţat prezenţa unii dintre cei mai influenţi masoni, istorici, academicieni şi reprezentaţi ai societăţilor civile din aceste țări, care vor căuta soluții pe termen lung și scurt, vor discuta şi despre provocările de la Răsărit şi despre securitatea energetică aflată în pragul unei crize majore.

Manifestarea este organizată de Fundaţia Solidaritatea Culturală Română Ars XXI, în colaborare cu Marea Lojă Feminină a României (cea mai veche Mare Lojă Feminină din Europa Continentală şi una din fondatoarele Uniunii Masonice Balcanice).

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră