Proteste în Bucureşti şi în ţară împotriva graţierii (VIDEO)

29 Ian 2017 | scris de Sebastian S. Eduard
Proteste în Bucureşti şi în ţară împotriva graţierii (VIDEO)

Aproximativ 3.000 de persoane s-au strâns, până la această oră, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a protesta faţă de proiectele Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Manifestanţii scandează "Ţara cere/Fără graţiere!", "Jos Iordache!" şi poartă pancarte pe care scrie: "Dragnea distruge democraţia", "Acasă e cald şi bine/Dar eu strig şi pentru tine".

Manifestantii îşi propun să meargă în această seară şi pe la CNA, Ministerul Justiţiei şi Avocatul Poporului

Manifestaţii sunt şi la Cluj Napoca, unde s-au strâns conform News.ro peste 1.000 de persoane. Alti 2.000 s-au strans la Timisoara, iar la Iasi sunt circa 1.000.

UPDATE 18.15 - Manifestatii, in numar de 6.000 (DigiTV) pornesc in mars catre Piata Unirii pentru a ajunge la CNA si Avocatul Poporului

UPDATE 18.30 - DigiTV anunta urmatoarele cifre - 10.000 de persoane in strada, in Bucuresti si 35.000, in total, in toata tara

UPDATE 18.40 - 18.000 de persoane in strada, in Bucuresti (DigiTV), 10.000 la Cluj (News.ro)

UPDATE 19.15 - 20.000 de oameni in Bucuresti. Protestatarii au ajuns in Piata Constitutiei si se vor indrepta, probabil catre Palatul Victoria

UPDATE 19.20 - Estimare de 30.000 de persoane (DigiTV). Demonstratii si in Cluj Napoca, tg Mures, Constanta, Sibiu, Iasi

UPDATE 20.10 - Estimare de 50.000 de persoane in Bucuresti (DigiTV), 80.000 de oameni in toata tara

Potrivit unor surse din Jandarmerie, în Bucureşti sunt peste 20.000 de protestatari. Aceştia se îndreaptă către sediul Guvernului din Piaţa Victoriei.

Aceștia s-au întâlnit mai întâi în Piața Universității, începând cu ora 17,00, apoi au pornit în marș spre Piața Unirii și Piața Constituției, unde au făcut scurte opriri la Consiliul Național al Audiovizualului, Palatul Parlamentului și Ministerul Justiției, după care au revenit la Piața Universității. 

Aceștia poartă pancarte și strigă lozinci prin care critică promovarea de către Guvern a proiectelor de ordonanță de urgență în domeniul Justiției. 

Nu au fost înregistrate incidente, conform forțelor de ordine, citate de agerpres.ro.

UPDATE 20:40

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat duminică, referindu-se la protestele care au loc în țară, că respectă opiniile argumentate.

„E un drept legal să protestezi în România, atât timp cât nu deranjezi pe alții. Respect această opinie a cetățenilor”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, la Antena 3. În acest context, premierul a precizat că a urmărit opiniile reieșite din aceste proteste.

„Multe dintre opinii au avut distorsiuni, pentru că a contat sursa sau modul în care au fost prezentate”, a opinat premierul.

„Eu cred în libertatea de expresie, dar această libertate trebuie să fie însoțită de bun-simț. Nu cred în jigniri(...). Am urmărit tot ce s-a întâmplat și ce s-a strigat(...). Pentru mine a fost o surpriză neplăcută prezența președintelui în stradă, săptămâna trecută”, a adăugat premierul.

UPDATE 20:55

Protestatarii din Capitală au ajuns la sediul Guvernului, însă șirul de manifestanți, în jur de 50.000, se întinde de la Piața Universității. Și bulevardul Magheru este blocat, scrie agerpres.ro.

UPDATE 21.32 Manifestanții au început să părăsească Piața Victoriei

Protestarii au început să părăsească Piața Victoriei duminică seara, în jurul orei 21,00, după ce au manifestat timp de aproximativ patru ore împotriva proiectelor de ordonanță de urgență în domeniul Justiției.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră