Autorităţile române îndeamnă la calm, în cazul protestelor de la Chişinău

20 Ian 2016 | scris de Cristi Ionescu
Autorităţile române îndeamnă la calm, în cazul protestelor de la Chişinău

Ministerul Afacerilor Externe precizează miercuri seara că urmărește cu atenție evoluțiile de la Chișinău și face apel la toți actorii politici din Republica Moldova să acționeze cu toată răspunderea pentru desfășurarea procesului democratic de învestire în funcție a Guvernului Pavel Filip.

 "Îndemnăm la calm și facem apel la toți actorii politici din Republica Moldova să acționeze cu toată răspunderea pentru desfășurarea procesului democratic de învestire în funcție a Guvernului Pavel Filip, guvern care a obținut votul de încredere al Parlamentului legitim de la Chișinău. Doar în felul acesta parcursul democratic, stabilitatea și obiectivele pro-europene ale Republicii Moldova pot fi urmărite și îndeplinite fără sincope, spre beneficiul tuturor cetățenilor țării", subliniază Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră