„Comunitățile care se confruntă cu epidemii… răspund cel mai bine și cu cea mai mică anxietate atunci când funcționarea socială normală a comunității este cel mai puțin perturbată”.
Pe baza acestui principiu s-au fundamentat reguli de aplicare (4, 5, 6, 7, 8):
- Pentru a justifica impunerea unor intervenții de sănătate publică potențial împovărătoare este necesara existența dovezilor privind beneficiile probabile.
- Acolo unde se așteaptă ca două intervenții să fie eficiente, trebui selectată intervenția care implică cele mai puține daune (alternativa cea mai putin restrictivă).
- Poverile (și/sau daunele) urmare a intervenției trebuie să fie depășite de beneficiile obținute (proporționalitatea).
- Intervenția trebuie implementată (și sarcinile impuse) într-o manieră echitabilă, nediscriminatorie.
- Trebuie să existe procedurile legale adecvate și rapide prin care persoanele fizice să aibă dreptul de a face apel.
- Elaborarea politicilor trebuie să fie transparentă și democratică.
Mai mult, un raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2019, privind intervențiile non-farmaceutice (NPI) în timpul pandemiilor, exprima rezerve majore față de următoarele măsuri (indiferent cât de gravă este amenințarea pandemica) (9):
- Urmărirea contactelor (deoarece aceasta este costisitoare și adesea inutilă pentru o infecție pe scară largă sau cu răspândire rapidă).
- Carantina obligatorie a persoanelor expuse (deoarece aproape fiecare individ va fi expus mai devreme sau mai târziu la un virus pandemic).
- Screening-ul de intrare și de ieșire (deoarece acesta s-a dovedit a fi ineficient).
- Închiderea frontierelor (deoarece acestea impun costuri mari, sunt adesea discriminatorii și implică restrângerea excesivă a drepturilor cetățenilor).
Existau deci principii etice ce trebuiesc respectate într-o pandemie (10, 11, 12) și anume:
(1) asigurarea unui beneficiu maxim și un prejudiciu minim,
(2) realizarea dreptății
(3) eliminarea inegalității în sănătate
(4) realizarea transparenței și
(5) respectarea autonomiei, confidențialității și a drepturilor omului.
Urmând aceste principii, răspunsurile de sănătate publică la o pandemie ar trebui să fie sustenabile, plecând de la premiza că virusurile pandemice vor deveni endemice și vor provoca boli timp de mulți ani (13).
Este evident că, în combaterea pandemiei COVID-19, nici o măsura nu a respectat aceste principii. Multe țări, inclusiv România, au optat pentru a impune restricții severe asupra comportamentului și activității economice pentru perioade semnificative de timp, fără dovezi științifice. Decidenții s-au iluzionat că vor eradica virusul (lucru probabil imposibil) având obiectivul nerealist „zero Covid”; o iluzie cu atât mai mult cu cât se presupune că SARS-Cov-2 va continua să evolueze, așa cum o fac alți viruși, cu unele variante noi în ceea ce privește atât transmiterea (așa cum s-a vazut), cât și boala. Din acest motiv și din altele pare cel puțin ciudat că s-a lansat un nou concept – lockdown.
Termenul de lockdown nu a existat în sanatatea publică de dinainte de 2020, când se folosea uzual termenul de carantină (quarantine în engleza). Lockdown-ul era caracteristic pentru sistemul penitenciar și însemna închiderea pușcăriașilor în celule, ca măsură de securitate, atunci când exista un conflict în închisoare.
China a utilizat, ca metoda non-farmaceutică de combatere a epidemiei COVID-19, blocarea totală a unor orașe sau regiuni, Italia a imitat-o, iar Neil Ferguson a folosit termenul de lockdown („blocare”) în documentele din Regatul Unit pentru a se referi la combinația dintre distanțarea socială în masă, izolare și carantină, închiderea școlilor și universităților și închiderea locurilor de muncă (14). Termenul a devenit rapid asociat cu aplicarea coercitivă și punitivă (contravențională sau penală) a unor astfel de politici, inclusiv restricții draconice ale libertăților cetățenilor (15). Blocajele nu numai că au implicat restricții semnificative ale libertății, ci au fost adesea însoțite de implicarea poliției și armatei, sancțiuni financiare mari pentru încălcarea ordinelor de sănătate publică (inclusiv pentru copii) și în numeroase cazuri închisoare pentru cei care nu se conformează (16).
Masurile au fost justificate de autorități (și acceptate de o mare parte a populației) prin gravitatea bolii și noutatea acesteia. Dacă pentru o perioadă scurtă (1-2 luni) de la începerea pandemiei aceste argumente pot fi acceptate, ulterior aceastea nu mai au justificare. Pe tot parcursul pandemiei au apărut dovezi că astfel de măsuri nu numai că au fost ineficiente,dar au produs daune ireparabile.
Caracteristici epidemiologice arătau că mare parte din măsurile din lockdown erau exagerate și ineficiente. Datele din China de la începutul anului 2020 au oferit dovezi clare că COVID-19 aveao rată globală a letalității de 2,3% (la sfârșitul pandemiei a fost de 0,68 – 0,90%), cu un risc major pentru adulții în vârstă și riscuri foarte scăzute pentru adulții tineri și copii (17). Transmiterea virală a fost exclusiv aeriana, în medii interioare, rapoartele de transmitere în aer liber fiind extrem de rare (18). Studiile ulterioare (din 2020 și 2021) au confirmat acest lucru (19, 20, 21). Persoanele peste 65 ani având comorbidități aveau un risc de peste 1000 de ori pentru o formă severă sau fatală în timp ce copiii și tinerii erau, de regulă, purtatori sănătoși și excepțional făceau forme foarte ușoare (20). Până în august 2022, existau zero cazuri de transmitere în aer liber confirmate prin secvențierea filogenetică a virusului în literatura științifică revizuită (8). Mai mult,majoritatea persoanelor izolate din cauza expunerii la un caz infecțios, nu se infectau. Madewell, Yang și colab. au constatat că cel mai mare risc de a se infecta după expunerea în familie era < 20% (22).
Din precedentele pandemiiexistau dovezi că măștile de față din pânză au fost ineficiente (23) și de aceea Organizația Mondială a Sănătății a recomandat inițial să nu se folosească pentru COVID-19 (24). Cu toate acestea purtarea măștii în mediu extern sau în interior a fost impusă comunității deși nu au contribuit la reducerea semnificativă a transmiterii virusurilor respiratorii (25). În singurile studii randomizate controlate publicate până în prezent, Bundgaard, Bundgaard și colab. (2021) și Abaluck, Kwong și colab. (2022) au constatat că măștile folosite în pandemia COVID-19 au fost asociate cu beneficii mici sau deloc semnificative și că măștile din pânză nu au oferit niciun beneficiu (26, 27). În schimb, daunele mascării în masă a populației au inclus întreruperea comunicării verbale normale (cu consecințe grave pentru cei cu deficiențe de bază în acest domeniu), apariția sau agravarea unor afecțiuni respiratorii, daune economice legate de miliardele de dolari cheltuite pe măști și daune ale mediului determinate de măștile de unică folosință (28).
Lockdown-ul a produs mult mai multe daune decât pandemia propriu-zisă. Efectul acestuia la reducerea incidenței COVID-19 și a transmiterii virusului SARS-CoV-2 a fost mult mai mic decât s-a prognozat. Mai mult, există studii care afirmă, astăzi, că o durată mai scurtă sau intervenții mai puțin stricte (de exemplu, mai puține restricții asupra activităților în aer liber, mai puține închideri de școli sau mai puține intervenții ale poliției) ar fi produs rezultate mult mai bune (29, 30).
Exemplele de intervenții cu dovezi minime sau fără dovezi de beneficii semnificative includ toate restricțiile de sănătate publică în spații exterioare bine ventilate, utilizarea măștilor de pânză, controlul la intrare și ieșire (de exemplu, verificarea temperaturii) și utilizarea ecranelor din plastic și alte intervenții similare ca bariere ale interacțiunilor umane normale.
Exemple de intervenții cu prejudicii excesive includ închiderile prelungite de școli și universități; politici în spitale, la granițe și în alte situații care au împiedicat interacțiunea umană în momente importante (de exemplu, nașteri, decese sau îngrijirii la sfârșitul vieții).
Măsurile coercitive cvasiuniversale au creat daune cumulate enorme la nivel comunitar și individual (31, 32, 33).
Lockdown-ul a condus la o creștere a violenței familiale și a infracționalității generale la nivel mondial (34, 35, 36, 37),deteriorarea sănătății mintale, perturbarea screening-ului și a asistenței medicale pentru bolile netransmisibile și creșteri semnificative ale factorilor de risc pentru sănătate, cum ar fi obezitatea și consumul excesiv de alcool (38). La nivel mondial, multe dintre aceste daune au fost suportate de adulții tineri, dar mai ales de copiii. În țările cu venituri mici și medii, a crescut numărul deceselor la cei cu vârsta sub 5 ani (care nu sunt cauzate de coronavirus), au existat milioane de căsătorii între copii și majori, întreruperi ale programelor non-COVID etc. Copiii din mai multe țări au suferit, de asemenea, pierderi semnificative în ceea ce privește școlarizarea din cauza închiderii prelungite a școlilor (39, 40).
Daune au creat și intervențiile dovedite nu numai ca ineficiente, dar care au contribuit fie la raspandirea virusului, fie la „sufocarea spitalelor” – cum au fost triajul extins sau certificatul verde.
Un argument folosit în mod obișnuit pentru lockdown este că, fără el, sistemul de sănătate și spitalele vor fi copleșite. A fost utilizat pentru a justifica orice restricție aplicată pe perioade foarte lungi de timp. În realitate, triajul extins, „vânarea” purtătorilor sănătoși (rebotezați „bolnavi asimptomatici”) și internarea obligatorie au fost cele care au creat presiune pe sistem și spitale. Presiunea asupra unui sistem de sănătate trebuie luată în considerare în combinație cu alte costuri și beneficii și poate fi diminuată prin masuri mai ușoare și mai puțin autoritariste, cu cât mai puține daune aduse țesutului social.
Multe țări au implementat permise sau certificate de sănătate COVID-19 pentru a promova o revenire mai sigură la normalitate. Aceste permise au fost propuse ca o modalitate de a dovedi că cineva a fost vaccinat, s-a vindecat de boală sau are rezultate negative la un test de diagnostic. Din februarie până în septembrie 2021, 129 de țări au solicitat un anumit tip de certificat de vaccinare de la populația lor sau de la cei care doresc să intre pe teritoriul lor fără a fi nevoiți să se izoleze sau să respecte vreo carantină (41). OMS a declarat mai întâi, în februarie 2021, că nu susține ideea pașapoartelor de vaccinare, deoarece nu există nicio garanție că vor preveni răspândirea virusului (42) pentru ca apoi, în august 2021, sa le accepte (43). Certificatele au indus un sentiment de siguranță și persoanele posesoare nu au mai luat nicio măsură de protecție, putând fi, fără știința și voința lor, dar cu voia autorităților, vectori de răspândire a virusului. Aceasta deoarecerezultatele testelor de diagnosticare au marje mari de eroare (până la 20-30%) și depind de mulți factori, precum timpul de dezvoltare a bolii, calitatea probei, biologia pacientului, sensibilitatea testului etc. (44, 45, 46, 47, 48, 49), iar cei vaccinați anti-COVID nu numai că pot fi purtători de viruși, dar se pot îmbolnăvi. În schimb, aceste documente au încălcat autonomia persoanei, dreptul la viața privată și au produs discriminarea și stigmatizarea unui segment important din populație.
Costurile economico-sociale mari ale lockdown-lui constituie, de asemenea, daune în măsura în care resursele ar fi putut fi mai bine direcționate pentru a produce beneficii mai mari pentru sănătate sau alte beneficii sociale (50). Criza economică, inflația sunt urmare a acestui tip de abordare.
Cele mai mari daune le-a adus lockdown-ul libertăților cetățenești. Este un fapt regretabil că preocuparea față de libertăți a fost abandonată în ultimii ani, iar această realiniere preexistentă interacționează cu dezbaterile privind lockdown-ul. Preocuparea față de încalcarea drepturilor omului, efectele dezastruoase ale politicilor actuale au fost subiecte total neglijate în timpul pandemiei. Godfrey-Smith sublinia „Politica din ultimii ani a fost ghidată de epidemiologi și ofițeri din domeniul sănătății – oameni limitati, cu un accent profesionist pe un singur tip de rău… Rezultatul a fost suprimarea unor libertăți de bază” (51). Răspunsul la COVID-19 prin lockdown a implicat restricții extreme ale libertății individuale. Încălcările esențiale s-au referit la libertatea de mișcare, libertatea de asociere, libertatea de a protesta, libertatea de exprimare, libertatea de credință, libera alegere a ocupației, libera alegere a unui act medical și confidențialitatea. Lockdown-ul a fost acceptat deoarece guvernele și specialiști limitați sau interesați au propagat ideea de frică de boală, și asta s-a întâmplat cu susținerea continuă a mass-mediei, a unor lideri de opinie, a unor reprezentanți ai mediului academic medical. Este greu de admis că toți cei care au gestionat pandemia erau incompetenți, nu cunoșteau regulile eticii sănătății publice sau nu aveau informațiile complete. Toate datele prezentate aici au fost publicate și accesibile în timpul pandemiei. Singura explicație este că au fost corupți de puterea pe care au căpătat-o la debutul pandemiei și au dorit să o mențină propunând, după cum afirmă Jamrozik (8), o „nouă normalitate”. Un „nou tip de democrație” în care există o putere necenzurată de cetățeni, cu blocaje sociale și politice impuse de poliție și armată, cu interdicții pentru cetățeni, cu sancțiuni aspre pentru nerespectarea politicilor restrictive de sănătate publică adică altfel spus o dictatură politico-medicală.
În concluzie, lockdown-ul este un concept nou și periculos, un mod de a instaura un regim autoritar cu o justificare medicală.
P.S.1. În pandemie, a existat o știre cu o femeie de 70 de ani din România, căreia i-au fugit găinile din curte, a ieșit în stradă să le recupereze (înafara orelor premise de autorități) și a fost amendată cu 5000 lei. A scăpat ieftin. În Marea Britanie, în aceiași perioadă, luptele cu bulgări de zăpadă în aer liber, au fost considerate foarte periculoase (deoarece ar facilita transmiterea virală!!!) așa că zece studenți, care au inițiat o luptă cu bulgări de zăpadă într-un parc, au fost amendați cu 10.000 de lire sterline fiecare.
Sursa: Vasile Astărăstoae https://astarastoae.wordpress.com/2024/02/14/lockdown-un-concept-nou-al-sanatatii-publice/
