Legea privind munca de la distanţă a fost promulgată. Ce prevede

29 Mar 2018 | scris de Gabriela Antoniu
Legea privind munca de la distanţă a fost promulgată. Ce prevede

Legea care reglementează munca la distanţă (telemunca), precum şi drepturile şi obligaţiile telesariaţilor şi ale angajatorilor a fost promulgată joi de preşedintele Iohannis. 

Conform legii, telemunca reprezintă forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor;

Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voinţă a părţilor şi se prevede în mod expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou angajat sau prin act adiţional la contractul individual de muncă existent. Refuzul salariatului de a consimţi la prestarea activităţii în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă şi nu poate constitui motiv de sancţionare disciplinară a acestuia.

Telesalariaţii organizează programul de lucru de comun acord cu angajatorul şi la solicitarea acestuia, pot efectua muncă suplimentară, dacă îşi dau acordul şi sunt angajaţi cu normă întreagă. De asemenea, angajatorul are dreptul de a verifica activitatea telesalariatului.

Telesalariatul beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, prin regulamentele interne şi contractele colective de muncă aplicabile salariaţilor care au locul de muncă la sediul sau domiciliul angajatorului.

Obligaţiile telesalariaţilor

- să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
-  să informeze angajatorul cu privire la echipamentele de muncă utilizate şi la condiţiile existente la locurile desfăşurării activităţii de
telemuncă şi să îi permită acestuia accesul, în măsura în care este posibil, în vederea stabilirii şi realizării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, necesare conform clauzelor din contractul individual de muncă ori în vederea cercetării evenimentelor;
- să nu schimbe condiţiile de securitate şi sănătate în muncă de la locurile în care desfăşoară activitatea de telemuncă;
- să utilizeze numai echipamente de muncă care nu prezintă pericol pentru securitatea şi sănătatea sa;
- să îşi desfăşoare activitatea cu respectarea dispoziţiilor privind obligaţiile lucrătorilor, aşa cum sunt ele prevăzute în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă (319/2006), cu modificările ulterioare, precum şi în conformitate cu clauzele contractului individual de muncă;
- să respecte regulile specifice şi restricţiile stabilite de către angajator cu privire la reţele de internet folosite sau cu privire la folosirea
echipamentului pus la dispoziţie.

Obligaţiile angajatorilor

- să asigure mijloacele aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării
muncii, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel;
- să instaleze, să verifice şi să întreţină echipamentul de muncă necesar, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel;
- să asigure condiţii pentru ca telesalariatul să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de desfăşurare a activităţii de telemuncă şi utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare: la angajare, la schimbarea locului de desfăşurare a activităţii de telemuncă, la introducerea unui nou echipament de muncă, la introducerea oricărei noi proceduri de lucru.

Pentru aplicarea şi verificarea condiţiilor de muncă ale telesalariatului, reprezentanţii organizaţiilor sindicale la nivel de unitate ori reprezentanţii salariaţilor au acces la locurile de desfăşurare a activităţii de telemuncă, în condiţiile stipulate în contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, ori regulamentul intern, după caz.

Pentru verificarea aplicării şi respectării cerinţelor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi al relaţiilor de muncă, reprezentanţii autorităţilor competente- InspecţiaMuncii-au acces la locurile de desfăşurare a activităţii de telemuncă.

Dacă locul de desfăşurare a activităţii telesalariatului este la domiciliul acestuia, accesul se acordă doar în urma notificării în avans a telesalariatului şi sub rezerva consimţământului acestuia.

Nerespectarea de angajator a obligaţiilor prevăzute de lege sunt sancţionate cu amenzi de 2000 şi 5000 de lei, care vor fi aplicate de inspectorii de muncă.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră