UPDATE. Legea antifumat. Guvernul a publicat ghidul pentru fumători

16 Mar 2016 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE. Legea antifumat. Guvernul a publicat ghidul pentru fumători

Conform ghidului, NU se va mai fuma în:

• spațiile închise din toate locurile de muncă:
- halele industriale, spațiile de depozitare, birourile și camerele, sălile de ședință, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele închise etc.;
- instituțiile publice centrale și locale;
- unități comerciale: magazine, expoziții/ târguri în spațiu închis, centre comerciale, piețe închise etc.;
- restaurante, baruri, cafenele, terase închise, unități de cazare, cluburi - inclusiv cele cu acces restricționat, cazinouri, săli polivalente etc.;
- unități cultural-artistice, sportive, recreative;
• toate mijloacele de transport în comun (unde nu se va mai putea folosi nici țigareta electronică), autogări, gări, aeroporturi, peroane și refugii închise, taxiuri, mașina de serviciu, ambulanță, inclusiv în cabina șoferului, vatmanului, mecanicului de tren etc;
• toate spațiile din unitățile de învățământ, medico-sanitare și de protecție a copilului, inclusiv în curtea unităților;
• locurile de joacă pentru copii, indiferent dacă sunt amplasate în interior sau exterior;
• spațiile comune din clădirile de locuințe: holuri, lift etc.

LOCURI UNDE SE MAI POATE FUMA
• Spațiile publice în aer liber sau spațiile de la locul de muncă:
- fără acoperiș sau cu acoperiș și cu mai puțin de doi pereți: curte, balcoane deschise, terase deschise, chioșcuri deschise etc.;
- delimitate de parapete ori paravane de delimitare, gărdulețe de delimitare, jardiniere, umbrele sau orice alt tip de mobilier stradal;
- care au închideri laterale sau/ și acoperiș retractabile ce formează temporar pereți ori acoperiș, dar doar atunci când structura de închidere este complet închisă/ strânsă astfel încât peretele ori acoperișul nu este vizibil: terasele, pavilioanele, chioșcurile când au jaluzelele, ușile pliabile, elementele demontabile etc. pliate/ închise în totalitate astfel încât spațiul devine deschis;
• Peroane, refugii, stații ale mijloacelor de transport în comun dacă sunt deschise sau au acoperiș și doar un perete;
• Parcuri, în afara locurilor de joacă pentru copii;
• Locuință, inclusiv orice spațiu închis în care nu se desfășoară activitate economică (nu este loc de muncă);
• Alte spații unde se desfășoară evenimente personale precum corturile, terasele, pavilioanele, dar care nu sunt loc de muncă (nu se desfășoară activitate economică).

Guvernul a pregătit un ghid de informare care explică modul în care se aplică Legea antifumat şi care sunt procedurile. Acest ghid poate fi consultat online de instituțiile și companiile interesate.
Anunţul a fost făcut miercuri de premierul Dacian Cioloş, la începutul şedinţei de guvern.

"Aşa cum am promis, guvernul a pregătit şi un ghid de informare care explică modul în care se aplică legea şi care sunt procedurile pentru cei doritori, pentru instituţiile sau, eu ştiu, companiile interesate, acest ghid va fi disponibil online", a spus Cioloş.

El i-a invitat pe membrii Executivului să nu mai fumeze în incinta Palatului Victoria şi i-a cerut secretarului general al Guvernului să identifice un spațiu în afara clădirii, care să fie amenajat ca loc pentru fumat.

"În primul rând, începând de săptămâna aceasta se aplică Legea antifumat, inclusiv în clădirea Guvernului şi o să vă invit să nu mai fumaţi nicăieri în interior, în incinta Palatului Victoria. O să vă rog, domnule secretar general, să găsiţi undeva afară un loc care să fie amenajat şi unde doritorii să poată să fumeze respectând legislaţia", a mai spus şeful Executivului.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră