La protestele oierilor de marţi, 15 decembrie, participă şi asociaţiile crescătorilor de bovine, ovine, porcine

14 Dec 2015 | scris de Magda Marincovici
La protestele oierilor de marţi, 15 decembrie, participă şi asociaţiile crescătorilor de bovine, ovine, porcine

Intrarea in vigoare a Legii nr. 149 din 2015 care modifică Legea Vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407 din anul 2006 prejudiciază în mod abuziv crescătorii de rumegătoare din România, dreptul la asociere al vânătorilor și îngrădește dreptul la proprietate, potrivit unui comunicat al ACEBOP.

“În epoca dialogului social instituționalizat, asociațiile crescătorilor de animale nu au fost consultate cu ocazia modificării unei legi dintr-un domeniu atât de sensibil. Într-o perioadă acută a existenței noastre, marcată de boli și restricții comerciale, de prețuri la carne mult sub cele ale altor state membre, de ajutoare naționale și comunitare întârziate, controale întărite și abuzive, falimentarea multor crescători, ajungerea in imposibilitatea de plată a datoriilor către bănci și imposibilitatea susținerii propriilor familii, suntem puși în fața unei legi cu care nu suntem de acord și pe care nu o vom accepta", precizează reprezentanții crescătorilor și exportatorilor de bovine, ovine, porcine din România.

În acest context, ACEBOP solicită abrogarea Legii nr. 149 din 2015 și susține crescătorii de animale 'în dorința lor de dreptate, fără compromisuri".
Crescătorii de animale vor să protesteze marți, 15 decembrie, la Palatului Parlamentului, față de prevederile acestei legi, considerând că această lege încalcă grav dreptul la proprietate pentru că interzice înființarea, întreținerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecției faunei de interes cinegetic și limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deține.
Până în prezent, 3.000 de crescători au anunțat că vor susține aceste proteste.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră