Sesizarea de plagiat cu privire la teza de doctorat a lui Kovesi, ”parțial îndreptățită și fundamentată”

17 Noi 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Sesizarea de plagiat cu privire la teza de doctorat a lui Kovesi, ”parțial îndreptățită și fundamentată”

Autoarea articolului publicat de PressOne, Emilia Șercan, reamintește că sesizarea GIP viza circa 4.000 de rânduri din totalul de 11.000 de rânduri ale tezei intitulate "Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal", cu care procurorul-șef al DNA a obținut, în 2011, titlul de doctor în Drept.

Comisia de Etică a UVT a constatat că există "similitudini cu lucrări ale altor autori" în cazul a peste 500 de rânduri din cele 4.000 vizate de sesizare, potrivit surselor citate.

Ziua de 17 noiembrie a fost data-limită până la care UVT trebuia să-şi exprime poziţia în legătură cu sesizarea de plagiat formulată de GIP.

Cu toate că era de așteptat ca UVT să trimită Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) o recomandare privind fie menținerea, fie retragerea titlului de doctor aflat în discuție, Senatul UVT a votat joi, 17 noiembrie, cu majoritate covârșitoare, ca Universitatea să își însușească viitoarea decizie a comisiei de lucru a CNATDCU.

Motivația acestei derobări – spun sursele PressOne – este faptul că niciunul dintre experții în Drept de la alte universități pe care UVT i-a chemat să facă parte din comisia de analiză a tezei nu și-a asumat această răspundere.

Astfel, UVT nu va face propunere de menținere sau retragere a titlului de doctor deținut de Codruța Kövesi, iar dacă Ministerul Educației nu va accepta acest punct de vedere, atunci Senatul UVT va lua, totuși, o decizie prin vot în acest sens.

Aceleaşi surse au declarat că UVT a trimis adrese oficiale către cel puţin patru universităţi, însă toate răspunsurile au fost negative, mai scrie autoarea articolului, care concluzionează că acestea s-au temut.

 

Articolul integral poate fi citit AICI.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră