Află acum tinerii frumoşi şi liberi: cum a cheltuit Iohannis banii la Cotroceni

13 Apr 2016 | scris de Mara Răducanu
Află acum tinerii frumoşi şi liberi: cum a cheltuit Iohannis banii la Cotroceni

Cheltuielile totale ale Administrației Prezidențiale în cele trei luni ale anului au fost de 17.199.845,63 de lei. În ianuarie, cheltuielile totale s-au ridicat la 2.474.427,70 de lei, în februarie — 5.736.422,62 de lei, iar în martie- 8.988.995,31 de lei. Cheltuielile vizează salarii, sporuri, diverse contribuții, indemnizații, cheltuieli pentru utilități, carburanți, reparații, cărți, chirii, prime de asigurare non-viață, transferuri către instituții publice, deplasări interne și externe, protocol și reprezentare, transport.

iohannis

În prima lună a anului, pentru deplasările externe s-au cheltuit 99.027,48 de lei, iar pentru cele interne — 73.552,80 de lei. Cheltuielile de protocol și reprezentare au fost de 34.982,15 de lei. În februarie, deplasările externe au costat 953.583,60 de lei, cele interne-85.128,74 de lei, iar pentru protocol și reprezentare s-au cheltuit 98.832,51 de lei. În martie, pentru deplasările externe s-au cheltuit 1.447.493,93 de lei, iar pentru deplasările interne, detașări și transferuri- 85.592,74 de lei. Pentru protocol și reprezentare s-au cheltuit 189.708,50 de lei.

Cum explică Klaus Iohannis banii cheltuiţi la Cotroceni 

Klaus Iohannis a fost deranjat pentru că în presă au apărut informaţii conform cărora în luna martie Cotroceniul ar fi făcut cheltuieli uriaşe, în special pe deplasări. Admnistraţia Prezidenţială precizează că sumele care apar pe site-ul ministerului de finanţe, la capitolul execuţie bugetară a Palatului Cotroceni, se referă la cheltuielile de la începutul anului şi până în prezent, potrivit România Tv. Astfel, ţine să explice preşedintele, dintr-un total de aproape 1.500.000 de lei duşi pe deplasări în străinătate, aproximativ 500.000 au fost cheltuiţi în luna martie. Suma reprezintă transportul pentru deplasările externe ale delegațiilor oficiale precum şi ale antemergătorilor care pregătesc vizitele. Tot din aceşti bani s-a acoperit şi cazarea membrilor delegațiilor, dar şi închirierea, pe plan local, a unor mijloace de transport. În luna martie Klaus Iohannis a fost plecat în Israel, Palestina, Turcia, Bruxelles şi America, în majoritatea vizitelor fiind însoţit de Prima Doamnă.

Suma de 1.447.493,93 lei aferentă articolului bugetar 20.06.02 „Deplasări în străinătate” reprezintă execuţia cumulată la 31.03.2016 şi se compune din execuțiile lunare desfăşurate după cum urmează:

a. ianuarie 2016 – 99.027,48 lei;

b. februarie 2016 – 854.556,12 lei;

c. martie 2016 – 493.910,33 lei;

3. Suma aferentă articolului bugetar 20.06.02 „Deplasări în străinătate” pentru luna martie de 493.910,33 lei, reprezintă contravaloarea următoarelor operațiuni:

iohannis primaa

- transportul pentru deplasările externe ale delegațiilor oficiale şi de însoțire ale României (conform facturilor emise până la data prezentei de operatorii zborurilor speciale realizate), a curselor aeriene de linie pentru deplasările antemergătorilor care pregătesc vizitele oficiale, ale consilierilor prezidențiali şi consilierilor de stat care se deplasează în străinătate pentru acțiuni de reprezentare a României pe plan internațional;

- cazarea membrilor delegațiilor oficiale şi de însoțire ale României, antemergătorilor, consilierilor prezidențiali şi consilierilor de stat;

- închirierea, pe plan local, a unor mijloace de transport persoane şi materiale, conform specificului misiunii externe, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră