"Pian" și "Seif", din clanul Duduianu, reţinuţi pentru şantaj şi cămătărie

15 Apr 2016 | scris de Veronica Micu

Potrivit anchetatorilor, Duduianu Nicolae, zis “Pian”, Mototolea Florin, zis “Emi Pian”, Văduva Miltiade, zis “Seif” şi Văduva Ionuţ, zis “Ionuţ al lui Seif” sunt acuzaţi de şantaj şi cămătărie. Ei operau în zona casinourilor şi a jocurilor de noroc, unde abordau clienţii şi se ofereau să-i împrumute cu bani. Dobânda ajungea însă şi la 40%, iar cei care întârziau erau ameninţaţi.

Membrii grupării acţiunau în grupuri de 4-5 persoane, înarmaţi cu arme albe (săbii, topoare), intrau în locuinţele victimelor, pe care le obligau, prin lipsirea de libertate, să semneze acte pentru presupuse datorii sau încercau să vândă, cu acte false, diverse imobile.

11 persoane au fost audiate, iar patru dintre ele sunt acuzate de şantaj şi cămătărie.

Membrii din clanul "Duduianu" au mai avut probleme cu legea. În februarie 2007, au fost arestaţi 20 dintre membrii ''Duduieni'' şi ''Carani'', alţi zece fiind cercetaţi în libertate.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră