Încep înscrierile la universități: Vezi câte locuri sunt de la buget și câte cu taxă

03 Iul 2015
Încep înscrierile la universități: Vezi câte locuri sunt de la buget și câte cu taxă
Chiar dacă nu s-a terminat Bacalaureatul, la unele universităţi se fac deja preînscrieri. Perioadele de înscriere la universități încep săptămâna viitoare.

De exemplu, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, elevii care completează online formularul primesc o reducere de 10% din taxa înscrierii finale. Tot online, pot face teste pentru admitere.

Anul acesta Politehnica are câte două probe de examen la toate facultăţile, anunță TVR. Înscrierile la Polithenică sunt în perioada 11-18 iulie, iar probele scrise vor avea loc în 20-21 iulie. În 2015, Politehnica scoate la concurs 5.000 de locuri fără plată și 1.200 de locuri cu taxă.

La Universitatea București, înscrierile se desfășoară în perioada 9-18 iulie, fiind scoase la concurs 4.450 locuri bugetate și 4.000 de locuri cu taxă. La facultăţile Universităţii Bucureşti admiterea se face fie prin examen, fie pe baza mediei de la Bac şi a unei scrisori de intenţie.

Academia de Studii Economice (ASE) are înscrierile în perioada 13-18 iulie, pentru 3000 de locuri bugetate şi alte 2600 cu taxă. ASE-ul merge şi anul acesta pe admiterea în baza mediei de la Bacalaureat. Cere, în plus, un eseu motivaţional.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră